Clasa a 11-a Ştiinţe Sociale, la „Memorialul durerii”

Luna decembrie este dedicată eroilor români, celor care au avut curajul de a se împotrivi hotărârilor Statului, şi care au plătit cu viaţa în lupta pentru libertate al poporului român. Astfel, la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” Mediaş, a avut loc luni 14 decembrie 2015 o dezbatere cu tema „Memorialul durerii – o istorie altfel”, cu participarea elevilor clasei a 11-a Ştiinţe Sociale. Cu acest prilej elevii Liceului Teoretic „Axente Sever” au vizionat un documentar despre persecuţia Securităţii asupra populaţiei prin celebrele închisori comuniste, prin taberele de reeducare prin muncă, în care masa intelectuală română datorită activităţilor „antistatale” a fost trimisă şi lăsată să moară. Totodată, jurnalistul Mircea Hodârnău a prezentat cartea „Speranţă pe cartelă”, povestea a patru tineri medieşeni care au îndrăznit să ceară un lucru simplu dobândit prin naştere „libertatea”, au devenit peste noapte trădători de Stat, ridicaţi de Securitate, trimişi la închisoare în Bucureşti pentru a fi anchetaţi şi condamnaţi probabil pe viaţă.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>