Concurs rutier

Vineri 26 mai echipajul Liceului Teoretic “Axente Sever”  a participat la concursul “EDUCAȚIE RUTIERĂ –EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ”, desfășurat la Școala Gimnazială nr. 21 din Sibiu. Concursul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și de Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu, și face parte din calendarul activităților educative finanțate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Concurenții de gimnaziu au avut de trecut peste proba de îndemânare în conducerea bicicletei în poligon și peste proba de conducere a bicicletei în parcul școală. Concurenții de liceu au fost punctați pentru cunoștințele de legislație rutieră acumulate și pentru abilitățile de arbitraj în parcul școală.

Liceul nostru a fost reprezentat de Denisa Zgripcea și de Flavius Nițu, ambii elevi în clasa a XI-a la profilul Științele Naturii, îndrumați de doamna profesoară Ioana Hudea. Axentiștii au câștigat locul I la nivel de liceu și vor participa la faza naţională a concursului, care va avea loc în luna iulie în municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa. Alături de axentiști la faza finală a concursului s-a calificat Școala Gimnazială nr. 5 din Mediaș.

Concursul “EDUCAȚIE RUTIERĂ – EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ” se desfășoară anual în scopul formării unui comportament rutier responsabil, pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație, pentru prevenirea implicării elevilor din învățământul preuniversitar în evenimente rutiere.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>