Final de an școlar la Liceul Axente

Clopoțelul a sunat pentru ultima dată în anul școlar 2017-2018, anunțând vacanța îndelung așteptată îndeosebi de elevi și de părinți. Momentul premergător vacanței a fost festivitatea de închidere a anului școlar, desfășurată, din cauza vremii, în sala de sport a liceului nostru.

Un prim moment emoționant a fost reprezentat de retragerea din activitate, după 42 de ani, a domnului profesor Alexandru Pescaru, omul care a îndrumat 42 de generații de elevi din toate liceele și școlile gimnaziale din Mediaș și din împrejurimi.

Emoțiile s-au transmis mai apoi elevilor axentiști, îndeosebi celor care s-au remarcat la concursuri și activități școlare și extrașcolare, aceștia fiind premiați de doamna director Ana-Maria Agîrbiceanu și aplaudați la scenă deschisă de toți participanții la festivitate.

A venit apoi rândul diriginților celor 18 clase din liceu să-i evidențieze pe cei mai buni dintre cei buni, pe premianții care au obținut rezultate deosebite la învățătură.

Pentru cadrele didactice ale liceului nostru vacanța mai are de așteptat, deoarece urmează examenul de bacalaureat pentru absolvenții claselor a XII-a și mai apoi admiterea în liceu a noilor boboci, care vor fi repartizați computerizat în cursul lunii iulie.

Conducerea Liceului Teoretic „Axente Sever”, împreună cu profesorii instituției noastre de învățământ, urează tuturor elevilor vacanță plăcută, iar pentru absolvenți mult succes la examenul maturității.

 

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>