Team Building LTAS, ediția 2018

În urmă cu un an Liceul Teoretic „Axente Sever” a inaugurat tradiția unor acțiuni de tip team building pentru cadrele didactice ale unității noastre de învățământ, la Gura Râului. Team building-ul anului 2018 s-a desfășurat în ultimul weekend al lunii noiembrie, la Sovata. Într-o localitate în care aproape 90% din populație vorbește limba maghiară, tematica activității din acest an a avut ca subiect celebrarea a 100 de ani de existență a României Mari.

Profesorii participanți au avut parte de prezentări pe teme istorice legate de Centenar și de Marea Unire din 1918, alături de îmbrăcarea portului popular românesc și de cântece patriotice românești. Profesorii liceului medieșean au fost cazați la o pensiune din localitate și s-au bucurat din plin de peisajele mirifice ale zonei și de ospitalitatea localnicilor. Proprietarul pensiunii, deși etnic maghiar, a sărbătorit 100 de ani de România Mare alături de cadrele didactice ale liceului nostru. Concluziile activității vor fi diseminate ulterior la nivelul unității de învățământ.

Nu este singura acțiune pe care unitatea noastră de învățământ o desfășoară cu ocazia centenarului Marii Uniri. O nouă activitate dedicată României Mari va avea loc miercuri 28 noiembrie în sala de sport a liceului medieșean, prilej cu care elevii axentiști vor realiza o expoziție având ca subiect Marea Unire și rolul municipiului Mediaș în îndeplinirea idealului de veacuri al poporului român: formarea României Dodoloațe, așa cum o numeau înaintașii noștri.

 Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>