Noi medalii pentru Iulia Ivan la karate

În perioada 18-19 mai 2019 sala Polivalentă din municipiul Târgoviște a găzduit Campionatul Național de Karate dedicat mini-cadeților, cadeților, juniorilor, seniorilor și veteranilor. Municipiul Mediaș a fost reprezentat de sportivii clubului Ippon, îndrumați de antrenorii Dora Maria Hanga, Răzvan Hanga şi Doru Țichindelean.

În lotul clubului Ippon activează axentista Iulia Ivan, din clasa a IX-a Științele Naturii intensiv Engleză. Iulia a participat la competițiile individuale de Kata și Kumite, categoria 14-15 ani, reușind să se claseze pe prima poziție la ambele categorii. De asemenea Iulia Ivan a participat cu echipa clubului Ippon la două categorii de Kumite rotativ, clasându-se pe poziția a doua, respectiv a treia, la categoria 16-17 ani.

Deși se apropie vacanța de vară, pentru Iulia Ivan și clubul Ippon continuă competițiile naționale și internaționale. În acest sens axentista noastră va participa în perioada 20-23 iunie la Bratislava la ediția 2019 a campionatului mondial WUKF, atât la individual cât și cu echipa.

Îi dorim succes Iuliei în aceste competiții și sperăm să revină cu cât mai multe medalii.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>