Medalii la kickboxing pentru axentisti de la…filo și sociale

Sâmbătă 6 iulie municipiul Pitești a găzduit competiția interclub de kickboxing, intitulată Cupa Kombat Academy Pitesti. La această competiție au participat și 4 sportivi ai clubului medieșean Dragon Fight Academy Kickboxing, pregătiți de antrenorul Mircea Mihai.

Între cei 4 sportivi s-au aflat doi elevi ai Liceului Teoretic Axente Sever, care paradoxal nu sunt în clasa de instructor sportiv. Astfel, este vorba de Denis Pamfilie din clasa a IX-a Filologie intensiv Engleză, și de Camelia Streza din clasa a XI-a Științe Sociale.

Denis Pamfilie a obținut medalia de argint la Cupa Kombat Academy Pitesti, în vreme ce Camelia Streza a susținut 2 partide, obținând o medalie de aur și una de argint.

Dacă Denis Pamfilie este deja un obișnuit al competițiilor de kickboxing, el evoluând și la Cupa Cetatea Rodna, respectiv Cupa Sibiului, în schimb pentru Camelia Streza este a doua competiție oficială de când s-a alăturat lotului Dragon Fight Academy Kickboxing după aceeași Cupă Cetatea Rodna.

Competiţia de la Pitești s-a adresat atât copiilor şi juniorilor mici, care au luptat în regim kick light pe tatami, cât şi juniorilor mari şi seniorilor, care s-au întrecut în ring după regulile K-1.

Îi felicităm pe cei doi axentiști care practică kickboxing-ul, îi felicităm pe ceilalți sportivi ai clubului Dragon Fight Academy și pe antrenorul acestora Mircea Mihai, și le dorim succes în competițțile care urmează. Astfel, cei doi axentiști vor participa la începutul lunii august la Cupa Cetate Deva, iar pe 14 septembrie la a doua ediție a Cupei Mediașului.


. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>