Trei axentisti premiați de clubul Lions

Marți, 28 ianuarie 2020 Clubul Lions din municipiul nostru a premiat 6 elevi cu rezultate sportive deosebite în anul 2019. Sportivii în cauză sunt practicanți ai tenisului de masă și ai atletismului, și sunt legitimați la Clubul Sportiv Școlar Mediaș, respectiv Clubul Sportiv Municipal Mediaș.

Între cei 6 elevi cu rezultate sportive meritorii pe parcursul anului 2019 se află și 3 axentiste. Este vorba de Iulia Mărginean și de Mădălina Moga din clasa a IX-a Științele Naturii intensiv Engleză, respectiv de Diana Muntean din clasa a XII-a Științele Naturii intensiv Engleză.

Iulia Mărginean este practicantă a atletismului, obținând rezultate deosebite la probe de 1500, 3000 sau 5000 de metri. De asemenea sportiva axentistă a reprezentat cu cinste municipiul Mediaș la mai multe ediții ale Jocurilor Internaționale ale Copiilor, reușind în 2019 să obțină o medalie de aur pentru delegația medieșeană la Ufa (Rusia).

Mădălina Moga și Diana Muntean sunt jucătoare de tenis de masă legitimate la CSM Mediaș, club care luptă pentru promovarea în Divizia A. De asemenea Mădălina Moga a participat la mai multe turnee internaționale în Europa (Belgia și Lituania) și Asia (la Taipei). Anul trecut Mădălina a participat la Campionatul Uniunii Europei de Est, desfășurat în Republica Moldova.

Premierea sportivilor medieșeni a fost realizată de membrii Lions Club Mediaș, iar secretarul acestui club, Sorin Costache, a anunțat intenția Lions de a sprijini elevii și prin echipament sportiv performant.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>