Karatiștii LTAS, „auriti” la Cupa Romaniei

Sfârșitul lunii noiembrie a adus la Sighișoara o nouă ediție a Cupei României la Karate WUKF, sub egida Federației Române de specialitate. În urmă cu un an competiția era găzduită de municipiul Mediaș, cu participarea sportivilor clubului CS Ippon, pregătiți de antrenorii Dora Maria Hanga și Doru Țichindelean. La interval de un an, cam aceiași sportivi ai clubului Ippon Mediaș au luat startul și în competiția de la Sighișoara.

5 dintre acești sportivi sunt elevi ai Liceului Teoretic „Axente Sever”. Este vorba de Larisa Vanda din clasa a IX-a Filologie intensiv Engleză, de Samira Armenean din clasa a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză, de gemenii Andrei și Mihai Toma din clasa a XI-a Filologie intensiv Engleză și de Iulia Ivan din clasa a XII-a Științele Naturii intensiv Engleză.

Axentiștii clubului Ippon au obținut o serie de rezultate remarcabile la actuala ediție a Cupei României la Karate WUKF. Astfel, Larisa Vanda și Samira Armenean au obținut locul I la kumite pe echipe, la categoria 14-15 ani și respectiv 16-17 ani, iar gemenii Andrei și Mihai Toma au reușit să obțină două medalii de aur la kumite pe echipe, la categoria 16-17 ani.

Alte medalii au fost obținute de axentiștii noștri și la probele individuale. Astfel Larisa Vanda a câștigat aurul la kata individual, categoria 14-15 ani, Andrei Toma a obținut argintul la kumite individual categoria 16-17 ani iar fratele său Mihai a câștigat bronzul la aceiași categorie. Iulia Ivan a strălucit ca de obicei, reușind să câștige aurul la kumite individual și argintul la kata individual, la categoria 18-20 de ani.

Îi felicităm pe sportivii axentiști care s-au dedicat acestui sport pe care îl practică în cadrul clubului Ippon Mediaș, precum și pe antrenorii lor. Îi felicităm pentru faptul că reprezintă cu cinste și onoare municipiul Mediaș și le dorim succes la Campionatul Mondial de Karate WUKF care va avea loc la Cluj Napoca in perioada 11-12 decembrie 2021.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>