Filoloagele LTAS au obținut premiul al doilea și 3 mentiuni la Concursul Național de Istorie „Vasile Parvan”

La începutul lunii aprilie Facultatea de Istorie din cadrul Universității București a organizat Concursul Național de Istorie „Vasile Pârvan”, destinat elevilor din învățământul gimnazial și liceal din România. Concursul a fost organizat cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la nașterea istoricului Vasile Pârvan, cunoscut arheolog și epigrafist al secolului al XX-lea.

Concursul Național de Istorie „Vasile Pârvan” s-a desfășurat în mediul online, cu linkuri de conectare pentru fiecare nivel de studiu și supraveghere video, iar subiectele au avut structura olimpiadelor școlare.

Între cei 237 de liceeni care au participat la acest concurs s-au aflat și 4 eleve ale Liceului Teoretic „Axente Sever”. Este vorba de Iulia Gligor, Georgiana Jata și Raluca Hoalas din clasa a IX-a Filologie intensiv Engleză, respectiv Alexa Sălcudean din clasa a X-a Filologie intensiv Engleză.

Iulia Gligor și-a confirmat buna pregătire pe care a demonstrat-o și la olimpiada județeană de istorie din luna martie, unde s-a clasat pe poziția a doua, și a obținut premiul al II-lea al Concursului Național de Istorie „Vasile Pârvan”, cu un total de 93 de puncte.

Georgiana Jata a obținut premiul special al concursului și mențiune, iar Raluca Hoalas și Alexa Sălcudean au obținut mențiune din partea evaluatorilor Facultății de Istorie din cadrul Universității București.

Le felicităm pe filoloagele noastre pentru că și-au utilizat într-un mod creativ și original cunoștințele de istorie dobândite pe parcursul anului școlar, în cadrul unui concurs național organizat de cea mai prestigioasă universitate din țara noastră.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>