Atletele LTAS au tonus excelent pentru competitii internationale

A doua decadă a lunii mai a adus cu sine noi rezultate deosebite pentru Alexandra Hudea din clasa a IX-a Științe Sociale și Iulia Mărginean din clasa a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză. Cele două sportive cu dublă legitimare, respectiv CSȘ Mediaș și Atletic Club Mica Romă Blaj, se pregătesc pentru europenele și mondialele de atletism care vor avea loc în această vară.

Alexandra Hudea a participat în perioada 14-15 mai 2022 la o nouă etapă a Campionatelor naționale de atletism destinate juniorilor sub 18 ani, găzduite de stadionul Iolanda Balaș din București. Alexandra și-a adjudecat prima poziție în proba de 1500 de metri, cu un timp de 4 minute, 27 de secunde și 10 sutimi. De asemenea sportiva pregătită de antrenorul Vasile Ibășfălean a obținut locul al doilea în proba de 800 de metri, pe care a încheiat-o în 2 minute, 13 secunde și 61 de sutimi. Prin aceste două rezultate deosebite, Alexandra a realizat și baremul de calificare pentru Campionatul European U18 și pentru Campionatul Mondial U20.

În ceea ce o privește pe Iulia Mărginean, sportiva medieșeană a participat în perioada 14-22 mai în Franța la International Sport School Federation, competiție de atletism găzduită de localitatea Caen din Normandia. La această Gimnaziadă, Iulia a luat startul în finala de 3000 de metri, pe care a încheiat-o pe locul al doilea, cu un total de 9 minute, 38 de secunde și 69 de sutimi. Astfel Iulia Mărginean a adus o medalie de argint pentru delegația României la International Sport School Federation.

Nu ne rămâne decât să le dorim sportivelor noastre și antrenorilor acestora succes la Campionatul European de Atletism destinat sportivilor sub 18 ani, care va fi găzduit de orașul Ierusalim în perioada 4-7 iulie 2022.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>