Navigare
- Activități
- Admitere clasa a IX-a
- Asociatia liceului
- Bacalaureat 2025
- Buget general
- Burse
- Certificare Cambridge
- Concurs posturi did. auxiliar
- Concurs posturi nedidactic
- Conducerea liceului
- Contributie 3.5%
- Declaratii de interese
- Despre
- Documente oficiale
- ECO-SCOALA
- Galerie foto 2023
- Informare protectia datelor
- Managementul violenței
- Mapa managerului scolar
- Misiunea şi viziunea
- Oferta educationala
- Personalul liceului
- Proiecte si concursuri
- Resurse materiale
- Revolutionarul ,,Axente Sever”
- Transparenta veniturilor
- Contacte
„Prezent” la întâlniri de 25 și respectiv de 50 de ani
Se spune că prieteniile stabilite în anii de liceu rămân cele mai trainice și mai consistente peste timp. Poate nu se aplică acest principiu tuturor generațiilor, însă cu siguranță se aplică promoției 1976 a Liceului Teoretic Axente Sever Mediaș. La 50 de ani distanță de ultimul clopoțel care a sunat pentru absolvenții anului 1976, aceștia au avut din nou ocazia să spună „prezent” la strigarea catalogului.
Clasele a IX-a Științe Sociale și a X-a Filologie B alături de diriginții Constantin Schiau și Iulia Mărginean au fost gazdele primitoare ale generației 1976, aducându-le în suflet emoțiile adolescenței și bucuria de a fi din nou liceeni. Vineri, 29 mai 2026, membrii celor 3 clase ale promoției 1972-1976 s-au reunit pe băncile unității de învățământ în care și-au petrecut cei mai frumoși ani ai adolescenței.
Vizibil emoționați, dar bucuroși să se revadă și să retrăiască anii de liceu, absolvenții generației 1976 au luat loc în băncile sălii lor de clasă cu același fior al începutului. Activitățile au debutat cu gânduri de suflet transmise de actualii elevi ai liceului nostru și mai apoi cu un moment de reculegere în amintirea colegilor și a cadrelor didactice care nu mai sunt printre noi, după care buna dispoziție și amintirile peripețiilor din liceu i-au cuprins și i-au molipsit din plin.
În paralel cu întâlnirea de 50 de ani unitatea noastră de învățământ a găzduit o altă întâlnire, de un sfert de secol, a absolvenților promoției 2001 de la limbi Străine, echivalentul Filologiei de azi. Un moment emoționant a fost reprezentat de faptul că 2 doamne, mamă și fiică, au fost reprezentantele promoției 1976, respectiv 2001, transmițându-se peste timp durabilitatea și trăinicia rădăcinilor axentiste. Doamna director Ana-Maria Agîrbiceanu le-a urat „bun venit acasă” participanților celor două generații de absolvenți, gând întărit și de elevii claselor a IX-a Științe Sociale și a X-a Filologie B.
Adolescenții anilor 1976 și respectiv 2001 au plecat bucuroși pentru că au avut ocazia să se reîntâlnească, să schimbe impresii și să constate că prieteniile din anii de liceu au dăinuit până în zilele noastre. Îi așteptăm cu drag și anul viitor să revină la fel de optimiști și încrezători la unitatea de învățământ care i-a transformat prin educație din adolescenți în adulți.
Prof. Schiau Constantin