Duminică 15 ianuarie 2017 s-au împlinit 167 de ani de la nașterea celui mai mare poet al neamului românesc, Mihai Eminescu. Evenimentul a fost marcat la liceul nostru prin cercul metodic intitulat „Viața și opera lui Mihai Eminescu”.
Doamnele profesoare de limba și literatura română Aura Lăpădat, Ioana Bonțida, Alina Boian și Diana Streza au îndrumat elevi din clasele de filologie (IX-X-XI) și clasa a XI-a științele naturii în desfășurarea cercului metodic. Elevii au recitat fragmente din lirica și arta dramatică eminesciană.
Cercul metodic „Viața și opera lui Mihai Eminescu” s-a desfășurat în cabinetul Mihai Eminescu din cadrul Liceului Teoretic Axente Sever, anul acesta participând și directoarea unității noastre de învățământ Ana-Maria Agîrbiceanu.
Prof. Schiau Constantin






Denisa Demeter, locul 1 la atletism în sală
Sâmbătă 28 ianuarie a avut loc la Sibiu etapa județeană a Campionatului Național de sală pentru categoriile de juniori 1, juniori 2 și juniori 3. Între sportivele CSȘ Mediaș care s-au remarcat cu acest prilej se află și Denisa Demeter din clasa a XI-a a profilului de Științe Sociale. Denisa Demeter a obținut locul 1 la probele de 60 de metri (plat și garduri) și va participa la etapele următoare ale competiției.
Prof. Schiau Constantin