Ziua Eroilor este considerată în România sărbătoare națională încă din anul 1920, fiind marcată de fiecare dată cu prilejul sfintei sărbători a Înălțării Domnului. În această zi se comemorează cei căzuți la datorie pentru apărarea patriei, iar în biserici sunt prăznuiți toți Eroii neamului românesc ”din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră”.
Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret în colaborare cu Unitatea Militară 01810 Mediaș și Protopopiatul Ortodox din oraș au organizat joi 6 iunie 2019 la Cimitirul Eroilor un eveniment solemn dedicat Zilei Eroilor, care a fost marcat printr-o slujbă religioasă de pomenire și depuneri de coroane de flori din partea a numeroase instituții și oficialități locale, pentru comemorarea tuturor celor care s-au jertfit pentru apărarea patriei.
Liceul Teoretic Axente Sever a fost reprezentat de elevii clasei a XI-a Filologie intensiv Engleză, indrumaţi de domnul profesor Daniel Scorobeț, care au depus o coroana în amintirea eroilor neamului.
Prof. Schiau Constantin






Medalii la kickboxing pentru axentisti de la…filo și sociale
Sâmbătă 6 iulie municipiul Pitești a găzduit competiția interclub de kickboxing, intitulată Cupa Kombat Academy Pitesti. La această competiție au participat și 4 sportivi ai clubului medieșean Dragon Fight Academy Kickboxing, pregătiți de antrenorul Mircea Mihai.
Între cei 4 sportivi s-au aflat doi elevi ai Liceului Teoretic Axente Sever, care paradoxal nu sunt în clasa de instructor sportiv. Astfel, este vorba de Denis Pamfilie din clasa a IX-a Filologie intensiv Engleză, și de Camelia Streza din clasa a XI-a Științe Sociale.
Denis Pamfilie a obținut medalia de argint la Cupa Kombat Academy Pitesti, în vreme ce Camelia Streza a susținut 2 partide, obținând o medalie de aur și una de argint.
Dacă Denis Pamfilie este deja un obișnuit al competițiilor de kickboxing, el evoluând și la Cupa Cetatea Rodna, respectiv Cupa Sibiului, în schimb pentru Camelia Streza este a doua competiție oficială de când s-a alăturat lotului Dragon Fight Academy Kickboxing după aceeași Cupă Cetatea Rodna.
Competiţia de la Pitești s-a adresat atât copiilor şi juniorilor mici, care au luptat în regim kick light pe tatami, cât şi juniorilor mari şi seniorilor, care s-au întrecut în ring după regulile K-1.
Îi felicităm pe cei doi axentiști care practică kickboxing-ul, îi felicităm pe ceilalți sportivi ai clubului Dragon Fight Academy și pe antrenorul acestora Mircea Mihai, și le dorim succes în competițțile care urmează. Astfel, cei doi axentiști vor participa la începutul lunii august la Cupa Cetate Deva, iar pe 14 septembrie la a doua ediție a Cupei Mediașului.