Axentiști calificati la olimpiada nationala de tenis de masa

Echinocțiul de primăvară a adus cu sine noi rezultate spectaculoase pentru practicanții tenisului de masă de la Liceul Teoretic „Axente Sever”. Astfel, joi 21 martie 2019 la sala clubului Romgaz Mediaș s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la tenis de masă pentru liceeni. La această competiție au participat elevi de la 3 licee din municipiul nostru (Liceul Teoretic Axente Sever, Liceul Tehnilogic Școala Națională de Gaz și Colegiul Tehnic Mediensis) dar și din Agnita și Sibiu.

Cei mai buni liceeni la tenis de masă s-au dovedit a fi axentiștii, care s-au impus atât la masculin cât și la feminin. La feminin liceul nostru a fost reprezentat de Andreea Dragoman din clasa a XII-a Științe Sociale și Diana Muntean din clasa a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză, în timp ce băieții au fost reprezentați de Andreeas Secetă din clasa a X-a Filologie intensiv Engleză și de Alin Baltag din clasa a X-a Științele Naturii.

Cei 4 sportivi s-au dovedit a fi cei mai buni jucători de tenis de masă la nivel de liceu. Astfel Andreea Dragoman și Andreeas Secetă s-au calificat la faza națională a O.N.S.S. la tenis de masă. Dacă Andreea Dragoman este deja un nume consacrat în lumea tenisului de masă, putem fi mulțumiți de faptul că și alți liceeni bat la porțile afirmării în acest sport.

Îi felicităm pe cei 4 axentiști care au reprezentat cu brio liceul nostru la tenis de masă, îi felicităm pe cei care s-au calificat mai departe și le dorim mult succes la faza națională. Olimpiada Națională a Sportului Școlar la tenis de masă pentru liceeni se va desfășura în perioada 24-27 aprilie 2019 la Târgu Secuiesc și Covasna.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

Ioana Narita continuă tradiția șahului la LTAS

Liceul Teoretic „Axente Sever” continuă să aibă practicanți de bază ai sportului minții. După ce ani la rând emblema șahului a fost susținută de Teodora Popa, acum în 2019 Ioana Narița reprezintă unitatea noastră de învățământ la nivel înalt în domeniul șahului.

La sfârșitul săptămânii trecute Ioana Nariţa a participat la faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar în domeniul şahului. Acţiunea s-a desfăşurat joi 14 martie 2019 la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Sibiu. Şahista liceului nostru a obţinut premiul al treilea la această competiţie.

Ioana Nariţa este elevă în clasa a XI-a la profilulul de Ştiinţele Naturii de la Liceul Teoretic „Axente Sever”. Ea practică sportul minţii din copilărie iar acest sport i-a devenit, ca şi Teodorei Popa, un mod de viaţă şi de bună organizare. Îi dorim succes şi în acest minunat sport nobil şi cât mai multe performanţe pe viitor.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

Mentiuni pentru olimpicii axentisti la istorie

Jumătatea lunii martie a adus alte faze județene ale olimpiadelor școlare pe discipline de învățământ. Nu mai puțin de 6 elevi ai Liceului Teoretic „Axente Sever” au participat sâmbătă 16 martie 2019 la olimpiada județeană de istorie, găzduită de Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Dintre cei 6 axentiști doar Iulia Pietraru din clasa a XI-a Filologie a fost o ”veterană” a competiției, aflându-se la a 3-a sa participare, ceilalți 5 participanți fiind la debut.

Este vorba de Ioana Gîrnod din clasa a IX-a Filologie, Nicoleta Dîmbean din clasa a X-a Științe Sociale, de Vlad Herța și Denisa Moga, ambii din clasa a XI-a Științe Sociale, și de Luminița Dancu din clasa a XII-a Științe Sociale. Cu excepția clasei a IX-a, axentiștii au obținut cele mai bune rezultate din zona de nord a județului Sibiu, iar cei 3 elevi ai claselor a XI-a au obținut mențiuni la olimpiada județeană de istorie.

Tot sâmbătă 16 martie 2019 a avut loc și olimpiada județeană de limba franceză. Deși este vorba de o disciplină școlară de care elevii par să se îndepărteze tot mai mult, liceul nostru a avut două reprezentante ale clasei a IX-a care au obținut mențiuni. Este vorba de Francisca Ienei din clasa a IX-a Filologie și de Diana Nicula din clasa a IX-a Științe Sociale.

Pentru Diana Nicula a fost o decizie dificilă, intrucât se calificase și la olimpiada județeană de istorie. Aceasta și-a exprimat speranța că în anul următor programul concursurilor școlare îi va permite să participe la cât mai multe asemenea olimpiade.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

Axentisti in drum spre olimpiadele naționale

În această perioadă se află în plină desfășurare concursurile și olimpiadele școlare pe discipline de învățământ, cele mai multe ajunse la faza județeană. Liceul Axente are deja primul elev calificat la o olimpiadă națională.

Păstrând tradiția ultimilor ani, în care geografia a dat un olimpic național, în acest an 2019 primul olimpic calificat la faza națională de geografie se numește Sebastian Fetean și este în clasa a X-a Matematică Informatică. Acesta a obținut locul I la nivelul claselor a X-a din județ. De asemenea o performanță remarcabilă la olimpiada județeană de geografie a mai obținut Robert Cristea din clasa a IX-a Științele Naturii intensiv Engleză, câștigător al locului III.

Acestora li se adaugă mențiunile obținute de Diana Nicula din clasa a IX-a Științe Sociale și Ștefan Muntean din clasa a IX-a Matematică Informatică, Maria Morari din clasa a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză și de elevii Ciprian Gritto și Anne Marie Loeillot, ambii din clasa a XII-a Științe Sociale.

La un pas de olimpiada națională de limba engleză se află eleva Ioana Blaga din clasa a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză. Aceasta a obținut cel mai mare punctaj la faza județeană a acestei discipline și va susține proba de baraj sâmbătă 16 martie. Ioana Blaga are un istoric amplu dedicat limbii engleze, atât anul trecut cât și anul acesta calificându-se la faza regională a concursului Public Speaking.

Le dorim succes elevilor calificați, îi felicităm pe toți elevii participanți și pe cadrele didactice care i-au îndrumat, și așteptăm alte rezultate similare și de la olimpiadele județene ale celorlalte discipline de învățământ.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

La Liceul Axente se va vorbi … chineza

Cu toții avem uneori senzația, atunci când ne aflăm într-un dialog pe un domeniu dificil pentru noi, că interlocutorul nostru vorbește chinezește. Ei bine, la Liceul Teoretic „Axente Sever” se va vorbi chineză…la propriu. Unitatea noastră de învățământ își diversifică oferta filologică, urmând să se inființeze o clasă de limba chineză. Aceasta va fi rezultatul unui parteneriat încheiat între Institutul Confucius din Sibiu și Liceul Teoretic „Axente Sever”. Anul trecut municipiul Mediaș a semnat un memorandum de înțelegere în vederea cooperării cu orașul chinez Gaoyou.

O delegație a Institutului Confucius din Sibiu a fost primită marți la Primăria Mediaș. Discuțiile s-au axat pe posibilitatea înființării la Liceul Teoretic „Axente Sever” a unei clase de limba chineză.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.
  • Căutare

Sari la conținut