La 5 aprilie 2019 s-a constituit la nivelul Liceului Teoretic „Axente Sever” primul club Leo, sub egida Lions Mediaș. Președintele Asociației Lions Club Mediaș Sorin Costache și secretara Lions Club România Pompilia Szellner s-au aflat vineri 29 martie la unitatea noastră de învățământ pentru a prezenta principiile și proiectele de organizare și funcționare ale clubului Lions România.
Activitatea s-a desfășurat în cabinetul de chimie al liceului nostru și au participat elevi ai claselor IX-XI care s-au arătat interesați în a deveni voluntari Leo. Acești elevi au devenit fondatorii Leo Club Mediaș.
Cluburile Leo sunt o organizație de tineret a Lions Clubs International. Cuvântul LEO este un acronim pentru Leadership, Experience, Opportunity. Cluburile LEO încurajează tinerii să deprindă calități de leadership prin participarea în activități de servicii sociale. Membrii unui club Leo conduc diverse proiecte în domeniile sănătății, pentru persoanele în vârstă, pentru copii, pentru persoane cu dizabilități, educație și dezvoltare personală.
Clubul Lions Mediaș este al 20-lea club înființat la nivel național și este condus de Sorin Costache, fost secretar al primăriei Municipiului Mediaș. Cea mai recentă activitate a clubului medieșean a fost premierea a 13 elevi de la Școala Gimnazială Mihai Eminescu, participanți ai concursului „Afișe Pentru Pace”.
Prof. Schiau Constantin





Paul Cucerzan, specialistul LTAS in kickboxing
Liceul Teoretic „Axente Sever” are clase cu profil vocațional de instructor sportiv, ai cărei componenți practică, in majoritatea cazurilor, sporturi precum fotbal, handbal, baschet sau atletism. In afara acestor sporturi există și practicanți ai artelor marțiale, indeosebi kickboxingul.
Cel mai reprezentativ practicant al acestui sport in unitatea noastră de invățământ este Paul Cucerzan, elev in clasa a XI-a a profilului de Instructor Sportiv. Paul a fost component al clubului Dragon Fight Academy Mediaș, club inființat de Mircea Mihai la inceputul anului 2018.
Ca sportiv al clubului Dragon Fight Academy, Paul a participat la mai multe competiții de kickboxing pe parcursul anului 2018, câștigând locul I in gale precum ”Fight for Glory” de la Rodna sau in concursuri precum ”Cupa Cetatea Rodna” sau Cupa Mediașului.
De la inceputul acestui an Paul Cucerzan este component al clubului sportiv Superpro România din Sibiu. Cel mai recent succes in tricoul noului său club a fost obținerea locului I in competiția de kickboxing de la Deva, din 16 martie, la categoria 85 de kilograme.
Paul Cucerzan este elev in clasa a XI-a a profilului de Instructor Sportiv de la Liceul Teoretic Axente Sever. Planurile sale de viitor cuprind participarea la cât mai multe gale și competiții de kickboxing, prima dintre acestea urmând să se desfășoare la 14 mai la Baia Mare. De asemenea practicantul axentist al artelor marțiale își propune o clasare cât mai bună la campionatele europene care vor avea loc la toamnă. Noi ii dorim mult succes in toate aceste competiții.
Prof. Schiau Constantin