Ziua Mondială a Educaţiei este o ocazie potrivită pentru a aduce un omagiu dascălilor de pretutindeni care educă generaţiile viitoare. În anul 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări.
Liceul nostru a organizat mai multe activităţi specifice Zilei Mondiale a Educaţiei, între acestea remarcându-se desfăşurarea unui exerciţiu de prevenire a incendiilor. Astfel, elevii au participat la o simulare în urma căreia au fost evacuaţi din sălile de curs şi s-au întrunit în mod organizat într-un careu specific pe platoul din faţa sălii de sport. Cu ocazia acestui careu fostul primar al Consiliului Local al Tinerilor, Sergiu Lazăr, din clasa a XII-a Ştiinţele Naturii, a susţinut un discurs despre necesitatea educaţiei în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, parafrazându-l pe Allan Bloom care a afirmat că „Educaţia este mişcarea din întuneric spre lumină.”
Ziua Mondială a Educaţiei nu are rolul de a omagia doar munca profesorilor şi a dascălilor, ci trebuie să fie şi un prilej de reconştientizare a rolului pe care educaţia în sine îl are pentru orice stat.
Prof. Schiau Constantin




Motive de mândrie pentru Clasa a XII-a Ştiinţele Naturii
Doi elevi ai liceului nostru au reuşit performanţe deosebite în prima jumătate a lunii octombrie. Este vorba de fostul primar al Consiliului Local al Tinerilor, Sergiu Lazăr, şi despre Darius Olaru, jucător al echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş.
Sergiu Lazăr a devenit reprezentantul elevilor în consiliul de administraţie al Liceului Teoretic „Axente Sever”, în urma alegerilor desfăşurate in cursul zilei de 15 octombrie 2015. Din Consiliul de Administraţie al liceului mai fac parte profesori, managerul unităţii de învăţământ, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai părinţilor şi sindicatelor. “Îmi doresc să fiu vocea colegilor mei, să le reprezint interesele şi să le îndeplinesc dorinţele, punându-mi în practică toate cunoştinţele şi competenţele dezvoltate până în prezent. A face parte din Consiliul de Administraţie al Liceului Teoretic „Axente Sever” este o provocare pentru mine şi mă va pune în postura mediatorului dintre colegii mei şi conducerea liceului. Am convingerea că sunt persoana potrivită pentru această funcţie, având la bază experienţa mai multor ani de muncă în echipă, de voluntariat, timp în care am reuşit să cunosc lipsurile, nemulţumirile şi cerinţele colegilor mei în ceea ce priveşte viaţa de licean a fiecăruia”, a afirmat Sergiu Lazăr.
În ceea ce-l priveşte pe Darius Olaru, acesta a fost convocat la naţionala României sub 18 ani, pentru două jocuri de verificare în compania reprezentativei Under 19 a Moldovei. După ce a debutat în acest sezon la echipa mare a Gazului Metan şi a fost folosit titular, evoluţia sa i-a atras atenţia selecţionerului Costel Enache. Darius a jucat titular în primul meci de verificare al naţionalei României, fiind înlocuit in minutul 70, iar in al doilea joc a intrat in repriza secundă. „Am fost foarte fericit când am aflat că sunt convocat la echipa naţională a României. Evident este o mare onoare pentru mine şi colegii mei să reprezentăm România, iar la antrenamente muncim din greu pentru a ne obişnui cu fotbalul de primă clasă. Ştim că noi vom fi jucătorii echipei mari a României şi trebuie să fim pregătiţi pentru a da piept marilor echipe naţionale de fotbal din lume”, a declarat Darius Olaru.
Sergiu Lazăr şi Darius Olaru sunt elevi in clasa a XII-a Ştiintele Naturii din cadrul Liceului Teoretic „Axente Sever”.
Prof. Schiau Constantin