Ioana Duma este elevă la Liceul Teoretic ,,Axente Sever’’ din Mediaș și voluntară în cadrul Programului de voluntariat ,,Voluntarii cărților din Bibliotecă – Proiectul ,,Raftul cu inițiativă’’ implementat la timp de 9 luni de zile la Biblioteca Municipală ,,St. L. Roth’’. Pasiunea ei este Arta plastică. În timpul liber îi place să deseneze, să picteze, să iasă cu prietenii și să vizioneze filme. Ioana este o fată foarte talentată la desen și nu o spune doar ea, ci și ceilalți. Pentru tânara voluntară nu contează dificultatea activităților pe care le desfășoară la Bibliotecă, ea fiind interesată de tot ceea ce se întâmplă aici, atât timp cât ea poate ajuta mai mult. ,,Voluntariatul este o metodă potrivită de a învăța. Consideră că o va ajuta să-și dezvolte abilitățile de lucru în echipă, altruismul, spiritul de inițiativă și multe altele, ’’. spune Ioana. Pentru a promova o carte, ea ar organiza o lansare pentru care ar face niște afișe motivante, în care ar introduce cele mai interesante citate din acea carte, apoi ar organiza un cerc de lectură a cărții, în care va prezenta cititorilor un rezumat cât mai atractiv despre aceasta. ,,În final, le-aș asculta propunerile și întrebările cu privire la acea carte, pentru a le răspunde într-o manieră cât mai interesantă și pentru a-i îndemna să o citească”, spune Ioana. În viitor, Ioana dorește să devină Web designer / programator. De fapt, sunt mai multe lucruri pe care dorește să le facă — în domeniile Artelor plastice și de Programare. Ea este membră a Consiliului Local al Tinerilor și participă la diferite activități extrașcolare. Crede că și-ar putea ajuta comunitatea cu ajutorul abilităților sale în domeniul artistic, pentru a-i aduce mai multă frumusețe, dar și cu orice altceva este nevoie. Vrea să creadă că nu este nimic ce nu poate face. ,,M-am implicat în acest Proiect, deoarece vreau să las ceva în urma mea. De asemenea, acest proiect mi s-a potrivit. Ca asistent design mi-am manifestat dragostea pentru artă creând afișe, liste de cărți și expoziții. Tot în acest proiect am realizat cât de importantă este cartea”. Ioana Duma, voluntara din Mediaș este la a treia expoziție, primele două fiind organizate la Bibliotecile din Mediaș și Făgăraș, iar aceasta din urmă la Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga’’ din Cluj Napoca. ,,Mă aflu la a treia expozițe la Cluj Napoca, cu colecția „Cărțile în imagini”. Această colecție reprezintă o parte grafică, scene din viața țăranilor români inspirată din cărți clasice și o parte fantezistă, în acuarelă, plină de culoare, inspirată din cărțile moderne.’’ Ioana Duma a expus 20 de tablouri cu titluri precum Învingătorul („În viață numai cei care înving au dreptate” – „Cazul Magheru” Mihail Drumeș), – Zâmbet de primăvară („Râsul nu-i deloc un început rău”-„Portretul lui Dorian Gray” Oscar Wilde), Sentimente („Orice portret care este pictat cu sentiment este portretul artistului” -„Portretul lui Dorian Gray” Oscar Wilde), Puterea ambiției („Atât de determinat…” – „Madame Mallory și micul bucătar indian” Richard C. Morais). Cu ocazia încheierii Proiectului Raftul cu inițiativă la Cluj Napoca, Ioana Duma, voluntară la Biblioteca Municipală ,,St. L. Roth’’ a donat Bibliotecii Județene ,,Octavian Goga’’ din Cluj Napoca un tablou cu Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail , unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii gotice din Transilvania.Expoziția este deschisă până la data 15 august 2015 în holul Bibliotecii Județene ,,Octavian Goga’’ din Cluj Napoca.





Un nou director în fruntea Liceului „Axente Sever”
Anul şcolar 2015 / 2016 aduce cu sine o schimbare importantă în conducerea liceului nostru. După 12 ani petrecuţi la conducerea unităţii noastre de invăţământ, Eugenia Munteanu a predat ştafeta unei alte echipe manageriale. De numele fostei directoare se leagă modernizarea instituţiei de invăţământ şi o serie de performanţe remarcabile. Astfel, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a fost de la an la an tot mai mare, iar elevii de la „Axente Sever” au beneficiat de condiţii dintre cele mai bune de studiu în urma investiţiilor realizate. Nu în ultimul rând, Eugenia Munteanu a reuşit înfiinţarea în urmă cu câţiva ani a unei clase cu profil sportiv la liceul „Axente Sever” Mediaş.
La 2 septembrie, în cadrul unui consiliu profesoral special, inspectorii şcolari Constantin Dincă si Anca Mihaela Voineag au anunţat decizia oficială de numire a doamnei profesor Anamaria Agîrbiceanu în funcţia de director al Liceului Teoretic Axente Sever. Îi dorim noii conduceri manageriale a liceului nostru mult succes în noul an şcolar şi împreună cu intreg colectivul de cadre didactice să ne menţinem în topul celor mai bune instituţii de învăţământ din judeţ şi chiar din ţară.