Echipa de handbal a LTAS, locul 6 la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

In perioada 7-10 mai 2015 orașul Roman a găzduit faza finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la handbal feminin. Această competiție a reunit cele mai bune 8 echipe de handbal junioare, intre echipele calificate aflându-se și echipa Liceului Teoretic Axente Sever. Elevele noastre pregătite de profesorul Alexandru Pescaru au avut o evoluție meritorie, reușind să invingă echipele liceelor cu profil sportiv de la Galați si Timișoara. Turneul a fost câștigat de echipa HCM Baia Mare iar junioarele liceului nostru au incheiat competiția pe un meritoriu loc 6. Majoritatea componentelor echipei de handbal feminin provin din clasa a XI-a de la profilul Instructor Sportiv.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

Activităţi în Săptămâna altfel

În săptămâna 6-10 aprilie 2015 elevii din sistemul de învăţământ preuniversitar desfăşoară o serie de activităţi extraşcolare cu ocazia programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

Una dintre activităţile organizate cu acest prilej de Liceul Teoretic „Axente Sever” este Licean pentru o zi. Aceasta are loc marţi 7 aprilie şi se adresează elevilor claselor a 8-a de la şcolile gimnaziale din municipiul Mediaş şi din împrejurimi.

Licean pentru o zi le permite viitorilor absolvenţi ai claselor a 8-a să viziteze cabinetele de chimie, fizică, informatică şi limba engleză din Corpul A, cabinetele de geografie şi biologie din Corpul E, biblioteca liceului nostru dar şi sala de sport.

Totodată elevii claselor a 8-a vor cunoaşte oferta educaţională a Liceului Teoretic „Axente Sever” pentru anul şcolar 2015-2016.

Aceasta cuprinde 4 clase cu profil teoretic (filologie – intensiv engleză, matematică-informatică – intensiv informatică, ştiinţe naturale şi ştiinţe sociale) şi o clasă cu profil vocaţional (instructor sportiv).

Vă aşteptăm cu drag!

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

Liceul Axente Sever la Festivalul Francofoniei

Asociaţia Fran-Mediensis şi Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret Mediaş a organizat luni 23 martie 2015 Festivalul Francofoniei. Manifestarea prilejuită de aniversarea Zilei Mondiale a Francofoniei  s-a bucurat de participarea elevilor de la Liceul Teoretic “Axente Sever” însoţiţi de doamna profesoară Monica Moţ şi de invitaţi de la Casa Franceză “Ille et Vilaine” din Sibiu. Tema dezbaterii a vizat viaţa şi problemele tineretului din Franţa si România. De asemenea se urmăreşte ca având sprijinul Casei Franceze “Ille et Vilaine”, să se reuşească înfrăţirea municipiului Mediaş cu o localitate franceză.

Ziua Internaţională a Francofoniei este sărbătorită anual în data de 20 martie, începând cu anul 1998.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

Echipa de handbal a Liceului Axente, din nou la faza naţională a ONSS

La sfârşitul săptămânii trecute sala sportivă a Şcolii Gimnaziale numărul 5 a găzduit faza zonală la handbal feminin a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Cu acest prilej elevele Liceului Teoretic „Axente Sever” s-au calificat la faza naţională a competiţiei care va avea loc la Piatra Neamţ în perioada 7-10 mai 2015.

Handbalistele Liceului Teoretic „Axente Sever” îşi propun o clasificare cât mai bună la faza naţională a competiţiei de la Piatra Neamţ.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

Simulare naţională bacalaureat 2015

Acţiunea de simulare a examenului de bacalaureat  s-a desfăşurat în perioada 2-6 martie 2015.

Pentru desfăşurarea probelor  s-au utilizat 10 săli de clasă, dotate cu  camere web audio-video.

Probele  s-au desfăşurat pentru elevii de la învăţământului de zi:

 –  profil teoretic cu specializările:

matematică-informatică  –  intensiv informatica,

ştiinţe ale naturii,

stiinte sociale,

filologie – intensiv engleza;

 – profil vocaţional cu specializarea:

instructor sportiv

Au fost înscrişi 245 elevi ai claselor XI- XII.

Susţinerea probelor din cadrul simulării examenului de bacalaureat s-a realizat conform programului, în zilele de  2.03., 4.03.,6.03., în intervalul orar 09,00-12,00 iar rezultatele pot fi vizualizate în fişierul Raport simulare bacalaureat 2015.

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.
  • Căutare

Sari la conținut