Școala Auxila și clasa a XII-a SN au sărbătorit Ziua Farmacistului

Anual ziua de 25 septembrie este sărbătorită ca Ziua Mondială a Farmacistului, pentru a atrage atenția asupra importanței muncii farmaciștilor și rolul indispensabil al științelor farmaceutice în asigurarea unei terapii medicamentoase eficiente și sigure.

     Cu acest prilej Școala Postliceală Auxila Mediaș și Liceul Teoretic „Axente Sever” au evocat vineri, 9 octombrie 2025,  Ziua Mondială a Farmacistului prin activități specifice dedicate profesiei de farmacist. Aceste activități s-au desfășurat la sediul Școlii Auxila și au implicat elevii clasei a XII-a Științele Naturii, îndrumați de doamna profesoară Lenuța Moldovan.

     Viitorii absolvenți ai unității noastre de învățământ au participat și s-au implicat direct în acțiuni dedicate acordării primului ajutor și în măsurarea tensiunii arteriale, respectiv a glicemiei. Activitățile dedicate Zilei Mondiale a Farmacistului s-au dovedit deosebit de utile axentiștilor noștri, o parte din aceștia având intenția să urmeze o carieră în domeniul medical, iar punctul de plecare poate fi oferit de specializările  Școlii Auxila, respectiv Asistent Medical Generalist și Asistent Medical de Farmacie.

     Ziua Mondială a Farmacistului, sărbătorită anual la 25 septembrie, reprezintă un prilej de a celebra contribuțiile farmacistului la sănătatea publică și de a reafirma demnitatea și prestigiul acestei profesii.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Nu sunt acceptate nici comentarile şi nici ping-urile.
Sari la conținut