Navigare
- Activități
- Admitere clasa a IX-a
- Asociatia liceului
- Bacalaureat 2025
- Buget general
- Burse
- Certificare Cambridge
- Concurs posturi did. auxiliar
- Concurs posturi nedidactic
- Conducerea liceului
- Contributie 3.5%
- Declaratii de interese
- Despre
- Documente oficiale
- ECO-SCOALA
- Galerie foto 2023
- Informare protectia datelor
- Managementul violenței
- Mapa managerului scolar
- Misiunea şi viziunea
- Oferta educationala
- Personalul liceului
- Proiecte si concursuri
- Resurse materiale
- Revolutionarul ,,Axente Sever”
- Transparenta veniturilor
- Contacte
Activități informativ-preventive ale Poliției Române la LTAS
Prevenirea contravențiilor, a infracțiunilor și a consumului de droguri este categoric o prioritate a Poliției Române, prin derularea unor campanii de informare la nivelul unităților de învățământ ale județului Sibiu. Acesta a fost și motivul pentru care agenții Biroului Siguranța Școlară Sibiu s-au întâlnit joi, 6 noiembrie 2025, cu elevii Liceului Teoretic „Axente Sever”.
Activitatea s-a desfășurat în sala festivă a unității noastre de învățământ, cu participarea elevilor claselor a IX-a, a X-a și a XI-a. Pe parcursul întâlnirii reprezentanții Biroului Siguranța Școlară Sibiu au abordat subiecte legate de creșterea gradului de conștientizare a tinerilor asupra pericolelor la care pot fi expuși, precum și dezvoltarea unor strategii de prevenire a comportamentelor de risc.
Agenții Biroului Siguranța Școlară Sibiu au adus în atenția liceenilor noștri imagini, filme și aplicații practice, urmate de discuții libere prin care s-a încercat conștientizarea asupra riscurilor ce decurg din teribilism, acțiuni de delincvență juvenilă și implicit din comportamente în afara legii. Pe parcursul acestei întâlniri liceenilor medieșeni prezenți în Sala Festivă le-au fost aplicate chestionare pe tema contravențiilor și a consumului de substanțe halucinogene.
Considerăm că activitatea de informare a agenților Biroului Biroului Siguranța Școlară Sibiu a fost una deosebit de utilă, menită să trezească interesul liceenilor noștri, și suntem convinși că vor urma pe viitor numeroase alte activități de colaborare la nivelul municipiului nostru.
Prof. Schiau Constantin