Duminică, 25 mai 2008 începând cu orele 10:00 a avut loc pe Aleea Greweln din Mediaş o ampla acţiune de igienizare organizată de Asociaţia Dianthus Mediaş. Deşi mediatizată de presa locală şi judeţeană (cale pe care mulţumim acesteia), acţiunea nu s-a bucurat de o prezenţă numeroasă. Singurii care s-au alăturat membrilor asociaţiei Dianthus (in numar de 15 persoane) elevi ai liceului „Axente Sever”, coordonaţi de d-na profesoară Laura Haţegan. S-au adunat selectiv un număr mare de PET-uri, ambalaje de produse , reziduri feroase şi sticlă care au fost transportate de către Serviciul Public de Ecologizare.

Însă problema aleii Greweln, generală în oraşul Mediaş, este cea a vandalismului. Marea majoritate a coşurilor de gunoi şi a băncilor amplasate anul trecut prin proiectul Suflet Tânăr pentru Aleea Greweln fiind într-o stare avansată de deteriorare. ” A fost o acţiune pe care o vom repeta de cîte ori va fi nevoie. Avem o rugăminte adresată medieşenilor: să folosească coşurile de gunoi, şi să nu deterioreze panourile informative prin postarea de anunţuri sau prin adăugarea de texte. De asemenea rugăm persoanele care sesizează abateri în privinţa aruncării deşeurilor şi a deteriorării mobilierului stradal să sesizeze Poliţia Comunitara.
La această acţiune a participat şi domnul primar Daniel Thelmann.

Feri Teglaş
Presedinte Dianthus



Ziua Mondiala a Mediului
Ne-am bucurat să ne întâlnim la a doua ediţie a sesiunii de comunicări ştiinţifice „O viaţă mai bună un mediu mai curat” în data de 5 iunie – această zi fiind Ziua Mondială a Mediului.
Tema abordată anul acesta de elevii clasei a X –a SN, pregătiţi de doamna profesoară Solomon Maria a fost „Viaţa are prioritate”. Ne-am gândit că este interesantă această temă deoarece elevii noştri sunt adolescenţi şi sunt la vârsta marilor tentaţii iar un mediu mai curat porneşte de fapt din interiorul nostru.
Viaţa va fi mai bună dacă noi vom fi mai buni, mediul va fi mai curat dacă noi vom fi mai curaţi sufleteşte. I-am ascultat pe elevii noştri şi spunem că au tras învăţămintele care trebuie.
În fond totul depinde doar de voi!
Prof. Camelia Pumnea
Sesiunea de anul acesta a căpătat un titlu sugestiv “Spune NU.Viaţa are prioritate”. La sesiune au participat 20 de elevi din clasa a X-a Ştiinţe Ale Naturii, care într-un interval de timp scurt s-au organizat şi au reuşit să pregătească cele patru secţiuni ale sesiunii:
• Aditivi alimentari (E-uri)
• Tutun
• Alcool
• Droguri
Fiecare secţiune a fost pregătită de către o echipă de elevi, care au folosit cele mai moderne mijloace de prezentare: calculator, videoproiector, prezentare Power Point, flipchart precum şi planşe tematice. De asemenea s-au realizat pliante foarte sugestive, care au fost distribuite publicului participant la sesiune.
Materialele folosite pentru a ilustra mesajul sesiunii au fost foarte variate, de la produse alimentare cu conţinut ridicat de E-uri, până la ceasul confecţionat într-un mod deosebit de original din pachete de ţigări. Mesajul transmis de ceas a fost: “Nu-ţi fuma viaţa!”.
Îndemnul sesiunii a fost spre o viaţă cât mai sănătoasă, fără droguri, alcool, tutun şi cu alimente cât mai aproape de natural.
Sesiunea a fost o reuşită, iar ecoparticipanţii plini de entuziasm, au găsit recompensa muncii lor în aplauzele şi felicitările publicului.
Prof. Maria Solomon