În dimineaţa aceea la sunetul deşteptătorului un singur gând aveam în minte: „Să nu fie vreme urâtă afară, azi nu …. Numai azi nu!”
Şi acum să vă spun de ce: Pentru prima dată în viaţa mea de dascăl urma să particip la o activitate intitulată extrem de frumos ECOLOGIZARE. Clasa cu care urma să îmi desfăşor activitatea era X Ştiinţe ale naturii. Nu ştiam exact la ce să ne aşteptăm, ştiam doar că trebuie să-i întâlnim pe reprezentanţii Serviciului de Ecologizare din cadrul Primăriei în faţa hotelului BinderBubi.
La ce vă gândiţi când pun următoarele elemente împreună: soare, căldură, pădure şi 27 de oameni? Eram dornici sa plecam cat mai repede, vremea fiind aliatul nostru.
Am primit „echipament de protecţie” (mănuşi şi saci de plastic) and we were off (şi am plecat la muncă). Am colectat, împreună, aproape 14 saci de deşeuri, aruncate la întâmplare pe iarba care abia mijise, în pădurea pe care noi ar trebui să o protejăm, în locuri în care noi ar trebui să respirăm aer curat şi să ne bucurăm de prospeţimea mediului înconjurător. Am rămas uimiţi de ce am găsit pe dealurile şi prin pădurile din împrejurimi. Am ajuns la concluzia că, dacă aşa ne comportăm într-un spaţiu verde nu merităm cu nimic mai mult decât ceea ce primim Şi cum în muncă nu ai spor dacă nu faci o pauză, am hotărât să organizăm o „escapadă” prin ferma domnului C. Răsplata a fost binemeritată. Bine că aparatele digitale au o memorie atât de extinsă … am făcut mii de poze. Caii, poneii, raţele sălbatice, lacul, moara de vânt, până şi curcanii au fost numai în lumina bliţurilor, vedete devenite peste zi. Am încheiat orice activitate la ora 1800. După o astfel de zi extraordinară dar în aceeaşi măsură extrem de obositoare, n-am putut spune decât: „Mulţumim pentru şansa acordată de a face ceva pentru mediu, cât şi pentru a ne distra …. Şi protejaţi natura, altfel aceasta se va răzbuna”. Sperăm în mai bine, nu doar pentru noi ci şi pentru urmaşii noştri. Până data viitoare …. Aveţi grijă unde aruncaţi gunoaiele!
Prof. Laura Haţegan


Proiectul ECO SCOALA continua
Sosirea primăverii este un moment de bucurie atât pentru natură cât şi pentru oameni. Elevii claselor a IX a Ştiinţe Sociale şi a IX a Ştiinţe ale Naturii îndrumaţi de doamnele profesoare Zanfirescu Georgeta şi Duma Delia au întâmpinat-o plantând flori în rondurile din curtea liceului , dar şi în ghivece cu care au împodobit sălile de clasă şi holurile liceului.

Această acţiune este cuprinsă în calendarul activităţilor Proiectului Eco- Şcoală care se derulează în liceul nostru din anul şcolar 2006-2007.
Citeşte mai departe »