Caravana FSEGA a poposit la LTAS

Prima zi a modulului al doilea de studiu i-a adus la Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș pe membrii Organizației Studenților Economiști din cadrul  Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA). Aceștia au pus în mișcare Caravana FSEGA-OSE, o acțiune prin care elevii claselor a XI-a și a XII-a din liceele țării noastre pot afla mai multe despre Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.

Întâlnirea Caravanei FSEGA cu liceenii axentiști a avut loc în sala festivă a unității noastre de învățământ, prilej cu care studenții FSEGA au prezentat instituția de învățământ superior pe care o reprezintă, programele de studiu ale acesteia dar și aspecte legate de studenție și de îmbinarea utilului cu plăcutul la Cluj Napoca. Axentiștii au primit broșuri și pliante, iar cei mai norocoși dintre ei au câștigat obiecte promoționale cu însemnele FSEGA.

La final membrii Organizației Studenților Economiști au urat succes liceenilor noștri la examenul național de bacalaureat și și-au exprimat speranța că un număr cât mai mare dintre aceștia vor deveni studenți ai FSEGA.

„Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor este cea mai mare facultate din cadrul celei mai mari universități din țară, oferind programe în toate ramurile științelor economice – 27 la nivel de licență și 34 la nivel de masterat, în 5 limbi de studiu: română, engleză, franceză, germană și maghiară.”, au transmis reprezentanții Organizației Studenților Economiști.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

Axentiștii au depus coroane cu prilejul Zilei Armatei

Ziua de 25 octombrie este sărbătorită anual ca fiind Ziua Armatei, ziua în care în 1944 au fost eliberate ultimele două teritorii aparţinând statului românesc. În amintirea ostaşilor armatei române care şi-au jertfit viaţa în al doilea război mondial pentru eliberarea teritoriului naţional, în fiecare an în municipiul Mediaş au loc manifestări dedicate eroilor neamului.

Manifestarea din Cimitirul Eroilor dedicată aniversării a 80 de ani de la eliberarea ultimelor teritorii românești în al doilea război mondial a fost organizată de Primăria municipiului Mediaș împreună cu Unitatea Militară 01810. Acțiunea a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi, urmată de depunerea de coroane din partea Asociaţiei Veteranilor de război, Asociaţiei Cadrelor Militare în rezervă, Poliţiei, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Consiliului Local şi Primăriei Mediaş.

Liceul Teoretic „Axente Sever” a depus o coroană la Cimitirul Eroilor printr-un grup de elevi ai clasei a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză, îndrumaţi de domnul profesor Daniel Scorobeț. Din această clasă fac parte și președinta, respectiv vicepreședinta Consiliului Școlar al Elevilor LTAS, respectiv Iulia Sandu și Iulia Muntean.

Ziua Armatei Române a fost instituită în 1959. 25 octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a teritoriului național de sub ocupația hortystă. Ultimele orașe eliberate au fost Satu Mare și Carei.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

Informaticienii LTAS, la Ziua Armatei Române in școli

Miercuri, 23 octombrie 2024, în Piața Corneliu Coposu din Mediaș a avut loc  o nouă ediție a evenimentului ,,Ziua Armatei României în Școli“, un proiect derulat la nivel național, sub egida Ministerului Apărării Naționale.

Cu acest prilej echipe formate din elevi, studenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, militari și istorici au prezentat semnificația Zilei Armatei, misiunea instituției militare, tipuri de armament din dotarea armatei, dar și autospeciale utilizate de aceste instituții.

Unitatea noastră de învățământ a fost reprezentată de elevii clasei a XI-a Matematică- Informatică, intensiv informatică alături de doamna dirigintă Adela Bărbat.

Activitatea a fost organizată de Centrul Militar Zonal Sibiu și Comenduirea Garnizoanei Sibiu, în colaborare cu Primăria Municipiului Mediaș. Principalul scop al evenimentului este promovarea carierei militare în rândul tinerilor și familiarizarea publicului cu tehnica și activitățile specifice derulate de Unitățile Militare ale Garnizoanei Sibiu.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

Weekend fructuos pentru atleții și karatiștii LTAS

Zilele de 18 și 19 octombrie 2024 au adus noi performanțe pentru elevii Liceului Teoretic „Axente Sever”. Ne referim aici la Olimpiada Națională a Sportului Școlar la cros și respectiv la medaliile obținute de axentistele legitimate la clubul de karate CS Kyudokan la Târgu Jiu.

Vineri 18 octombrie terenul sportiv al Colegiului SNG a găzduit etapa municipală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la cros. La această competiție, sub bagheta magică a doamnelor profesoare Geta Zanfirescu și Maria Onofrei, au luat startul și 5 atleți axentiști. Ne referim aici la Mario Armenean din clasa a X-a Instructor Sportiv, respectiv la Denisa Cînpean și Andreea Cozan din clasa a IX-a, la Vanesa Giangu din clasa a X-a Instructor Sportiv și la Alexandra Hudea din clasa a XII-a Științe Sociale.

Podiumul feminin la nivel de liceu a fost 100% axentist, el fiind ocupat de Alexandra Hudea, de Denisa Cînpean și de Vanesa Giangu, în vreme ce la masculin Mario Armenean a încheiat pe prima poziție proba de cros. Cei 4 atleți s-au calificat astfel pentru faza județeană a O.N.S.Ș. la cros, care se va desfășura în primăvara anului 2025.

O zi mai târziu, pe 19 octombrie, comuna gorjeană Bălești a găzduit un turneu național de karate intitulat Gorj Open Karate Tournament. Acest turneu a fost organizat de Asociația Club Sportiv „Vikingii Albi” și a reunit peste 300 de sportivi din toată țara. Municipiul Mediaș a fost reprezentat de 3 axentiste din clasa a X-a, legitimate la C.S. Kyudokan. Este vorba de Melisa Spanache și de Beatrice Lacatoș de la Filologie, respectiv de Daria Circa de la profilul de Instructor Sportiv. Toate cele 3 sportive au obținut locul I la kumite, respectiv locul al 3-lea la kata. Karatistele clubului CS Kyudokan, condus de Dorin Anghel, vor mai participa luna viitoare la Campionatul Național Școlar de Karate Do, găzduit de municipiul Târgoviște în perioada 16-17 noiembrie.

Îi felicităm pe sportivii LTAS pentru rezultatele obținute în domeniul crosului și al karate-ului kyudokan și evidențiem faptul că 3 dintre acești sportivi merituoși sunt elevi în clasa a X-a Instructor Sportiv de la unitatea noastră de învățământ.

 

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.

Bobocii LTAS au sărbătorit Ziua Dicționarului

În fiecare an pe data de 16 octombrie se sărbătorește Ziua Mondială a Dicționarului în onoarea lui Noah Webster, considerat părintele dicționarului american. Această sărbătoare ne încurajează să ne îmbunătățim pe noi înșine și modul în care vorbim cu ceilalți, prin studiul Dicționarului.

În acest context sala festivă a Liceului Teoretic „Axente Sever” a găzduit un eveniment aparte dedicat Zilei Dicționarului. Activitatea s-a desfășurat marți 15 octombrie 2024, cu participarea claselor a IX-a Matematică-Informatică, intensiv informatică și a IX-a Instructor Sportiv. Bobocii unității noastre de învățământ, îndrumați de doamna profesor Erika Radu, au asistat la o scurtă istorie a dicționarului și au aflat elemente importante referitoare la personalitatea lui Noah Webster.

Nu în ultimul rând doamna profesor Erika Radu le-a prezentat axentiștilor o colecție variată de dicționare, atât lingvistice (român-francez, român-englez, român-latin etc.) cât și din domenii științifice, insistând asupra rolului lor și al aranjării cuvintelor în aceste cărti. Nu au lipsit nici concursuri în care echipajele formate în sala festivă au avut misiunea de a căuta cuvinte în dicționare, și nici recompense pentru cei mai activi dintre liceeni.

Dictionary Day (Ziua Dicţionarului), marchează ziua de naştere a lui Noah Webster, autorul primului dicţionar de engleză americană pe care l-a redactat timp de 27 de ani. Obiectivele principale ale acestei zile sunt cele de a sublinia importanţa abilităţilor de folosire a dicţionarului şi de îmbogăţire a vocabularului.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Comentariile nu sunt acceptate.
  • Căutare

Sari la conținut