Balul bobocilor 2007

Toamna se numără bobocii…
Atmosfera incendiară, distracţia şi voia bună, galeria susţinută a participanţilor care au înconjurat perechile favorite, au marcat spectacolul de vineri seara, 16 noiembrie 2007, al Balulul Bobocilor din Liceul Teoretic „Axente Sever”, desfăşurat la sala Traube.
Tema balului de anul acesta a fost una plăcută publicului: MTV MUSIC AWARDS- Istoria muzicii de la Adam şi Eva până în zilele noastre.
Cele nouă perechi participante au fost supuse unor probe de aptitudini, dans şi Karaoke, constând în parodierea şi mimarea unor vedete din lumea muzicii. Spectatorii au putut aprecia scenariul şi regia, precum şi decorurile, realizate de organizatori (elevii claselor a XII-a, îndrumaţi de domnii profesori Roman Elena şi Tudor Horaţiu), cu sprijinul unui număr mare de sponsori.
Cea mai dificilă sarcină au avut-o membrii juriului, surprinşi de ineditul spectacolului şi de dezinvoltura bobocilor.
Titlul de miss a fost adjudecat de Stroi Anda, eleva clasei a IX-a matematică-informatică, locul doi fiind ocupat de Palfi Maria din clasa a IX-a ştiinte naturale şi locul trei de Negrea Adina din clasa a IX-a filologie.
Titlul de mister a fost câştigat de elevul Dreghici Robert din clasa a IX-a filologie, locurile doi şi trei fiind ocupate de elevii: Toderici Radu şi Anciu Cătălin din clasa a IX-a stiinte sociale. Firma Oriflame a oferit titlul de miss elevei Lăpădat Mihaela din clasa a IX-a filologie şi cel de mister elevului Dreghici Robert din aceeaşi clasă.
Distracţia a continuat la discoteca Sun Club, la care au participat şi profesori ai liceului.
Calitatea spectacolului creşte de la an la an.
bal1_1.jpg
bal2_1.jpg

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>