Alegerea primarului Consiliului Local al Tinerilor

Vineri, 7 iunie în sala Daniel Thellmann au avut loc alegerile pentru funcția de primar în Consiliul Local al Tinerilor. Anul acesta, din componenţa Consiliului Local al Tinerilor fac parte 4 elevi din liceul nostru şi anume: Sergiu Lazăr, Dan Alexandru (9 S.N.), Chirilă Cătălin (9 M.I.) şi Bercea Miruna (10 FILO). Fiecare consilier a depus jurământul, iar apoi candidații pentru funcția de primar au încercat să-i convingă pe ceilalți consilieri să-i voteze. Astfel, Sergiu Lazăr, elev în clasa a IX-a Științe Naturale la Liceul Teoretic ”Axente Sever”  a fost ales primar al tinerilor, postul de viceprimar a fost ocupat de Cosmin Pintea de la Colegiul Tehnic Mediensis, iar cel de secretar de Anca Georgiana Moldovan, elevă la Şcoala Naţională de Gaz.

În discursul său, Sergiu Lazăr spunea:  „Doresc să dăm C.L.T.-ului o marcă şi o tentă mai originală din perspectiva proiectelor pe care le vom derula şi care să fie bazată pe implicare, comunicare, încredere şi maturitate” şi că va încerca să îi determine pe tineri să rămână la Mediaş, „pentru o cetate a căror locuitori să fie mândră de noul Consiliu Local al Tinerilor.”

Discursul susţinut a fost apreciat de către persoanele prezente în sală, de primarul şi viceprimarul oraşului dar şi de presă. Astfel că jurnalistul Ion Gîrnod a scris în Rondul de Sibiu cuvinte frumoase la adresa noului primar al tinerilor: „Ar mai fi de menţionat faptul că noul primar al tinerilor ar putea da clasă oricărui ales local, acesta impresionând asistenţa prin discursul liber, spontan, de o rigurozitate şi de o maturitate ieşite din comun. Acesta a propus mai multe proiecte pentru tineri pe care este convins că le va realiza în cei doi ani de mandat.”

 

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>