Navigare
- Activități
- Activitati eco
- Admitere clasa a IX-a
- Asociatia liceului
- Bacalaureat
- Buget general
- Burse
- Concurs posturi did. auxiliar
- Concurs posturi nedidactic
- Conducerea liceului
- Contributie 3.5%
- Decizii suspendare ore
- Despre
- Documente oficiale
- ECO-SCOALA
- Galerie foto 2023
- Galerii foto
- Informare protectia datelor
- Mapa managerului scolar
- Misiunea şi viziunea
- Oferta educationala
- Personalul liceului
- Proiecte si concursuri
- Resurse materiale
- Revolutionarul ,,Axente Sever”
- Transparenta veniturilor
- Contacte
După o jumătate de secol, din nou pe băncile liceului
Deşi mai este o săptămână până începe un nou an şcolar, pentru o generaţie de absolvenţi a liceului nostru clopoţelul a sunat mult mai devreme. Este vorba de absolvenții promoției 1964 a Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș, care s-au reîntâlnit după 50 de ani de la absolvirea unității de învățământ, pentru a spune încă o dată „prezent” la strigarea catalogului. Zeci, sute sau poate chiar mii de kilometri distanță nu a însemnat o piedică pentru foștii elevi ai specializărilor Veterinară și respectiv Horticultură, care au venit atât din orașele țării cât și din străinătate, pentru a rememora clipele de odinioară, pentru a simți din nou emoția și neliniștea din suflet, a acelui suflet de copil. Doamna profesoară Aura Lăpădat i-a ajutat pe liceenii de odinioară să reintre în atmosfera adolescenţei şi să depene amintiri despre unitatea de învăţământ în care şi-au petrecut 4 din cei mai frumoşi ani ai vieţii. Pentru că au fost din nou elevi, pentru o zi, au fost răsplătiți cu diplome de excelență și de merit, după care buna dispoziție s-a manifestat neîntrerupt în rândul liceenilor. Aceștia vor aștepta cu încredere intâlnirea de 60 de ani. Gaudeamus igitur, Juvenes dum sumus…
prof. Schiau Constantin