În perioada 4-7 iulie 2022 orașul Ierusalim a găzduit a 3-a ediție a Campionatelor Europene de atletism rezervate cadeților sub 18 ani. În lotul naționalei României care a participat la competiție s-a aflat și medieșeanca Alexandra Hudea din clasa a X-a Științe Sociale de la Liceul Teoretic „Axente Sever”.
Sportiva pregătită de antrenorul Vasile Ibășfălean a luat startul în finala de 3000 de metri. Deși s-a aflat la prima competiție internațională de acest nivel, Alexandra a alergat dezinvolt și a încheiat finala pe poziția a cincea, cu timpul de 9 minute, 41 de secunde și 71 de sutimi. Performanța este una cu atât mai meritorie, în condițiile în care Alexandrei și atletelor Clubului Sportiv Școlar Mediaș nu li se permite să se antreneze pe stadionul Gaz Metan, fiind nevoite să se deplaseze pentru antrenamente la Sighișoara.
O felicităm pe Alexandra Hudea pentru această performanță deosebită la prima ei participare la un Campionat European destinat atleților sub 18 ani, campionat găzduit de stadionul Givat Ram din Ierusalim, la care au participat peste 1000 de sportivi din 48 de state.
Prof. Schiau Constantin
Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte
legătură permanentă. sau lăsaţi un ping:
Adresa Ping-ului.
Alexandra Hudea a impresionat la primul turneu european de cadeți