Madalina Nistor a castigat Batalia Cartilor 2022

În perioada aprilie-noiembrie 2022 s-a desfășurat o nouă ediție a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților”, la care au participat și cititorii municipiului Mediaș. Concursul s-a desfășurat pe 3 categorii, gimnaziu, liceu și adulți, care au avut de lecturat 10 cărți dintr-o listă unică la nivel național.

Între cei 22 de finaliști care au participat la începutul lunii decembrie la dezbaterea „Convinge-mă să citesc” s-a aflat și o reprezentantă a Liceului Teoretic „Axente Sever”. Este vorba de Mădălina Nistor din clasa a X-a Filologie, care și-a susținut pledoaria pe baza cărții „Fântânile Tăcerii” scrisă de Ruta Sepetys. Mădălina a fost extrem de convingătoare în pledoaria sa, primind Premiul pentru Înțelegerea textului.

Premiile au fost acordate luni 19 decembrie la sediul Primăriei municipiului Mediaș de către un juriu format din doamnele profesoare Daniela Aparaschiței, Adela Boieșan și Cristina Pustai.

O felicităm pe Mădălina Nistor pentru premiul obținut la „Bătălia Cărților”, un premiu pe deplin meritat care demonstrează din plin pasiunea elevei noastre pentru lectură și creații literare. Trebuie precizat faptul că Mădălina a compus numeroase poezii cu care a participat la diferite competiții literare.

Concursul Național de Lectură „Bătălia Cărților” își propune în fiecare an să stimuleze interesul pentru lectură in rândul copiilor, adolescenților și adulților.

Informatician, Anca Părău

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Sari la conținut