LTASRob, in premieră la faza natională de robotica

Componenții echipei LTASRob au participat în perioada 16-19 februarie 2023 la Campionatele Regionale de Robotică BRD First Tech Challenge România, găzduite de Universitatea Politehnică din București.

Aflați la prima participare la o competiție de asemenea anvergură, axentiștii s-au clasat pe poziția a 16-a din 83 de echipe de robotică participante. Mai mult, LTASRob a primit premiul Judge Award și s-au calificat astfel la faza națională a competiției de robotică.

Echipa LTASRob s-a format în toamna anului 2022, datorită unui grup entuziast de elevi pasionați de robotică, iar în urmă cu doar o lună robotul LTAS a devenit realitate. „Goguțu” și-a primit botezul competițiilor în două meciuri demonstrative desfășurate la Blaj și la Sibiu iar în urma rezultatelor de la regională își va demonstra din plin abilitățile la etapa națională.

Nu putem să nu-i trecem în revistă pe inimoșii axentiști care au participat cu succes la etapa regională a BRD First Tech Challenge România. Este vorba de Tudor Bîrsan, Cristian Rău și Cristian Roman din clasa a IX-a Matematică-Informatică, intensiv informatică de Emanuel Bumbuță și Sergiu Medeșan din clasa a X-a Matematică-Informatică, intensiv informatică de Sara Aldescu și Mădălina Maier din clasa a XI-a Matematică-Informatică, intensiv informatică precum și de Oana Benescu din clasa a XI-a Filologie, intensiv Engleză.

Lor li se alătură cadrele didactice care i-au indrumat și-i îndrumă in continuare, respectiv doamnele profesoare Gabriela Florea și Loredana Voicea.

Îi felicităm pe componenții echipei LTASRob pentru calificarea la națională și le dorim mult succes. Etapa națională a BRD First Tech Challenge România va avea loc peste 3 săptămâni, în perioada 10-12 martie 2023.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>