Navigare
- Activități
- Activitati eco
- Admitere clasa a IX-a
- Asociatia liceului
- Bacalaureat
- Buget general
- Burse
- Concurs posturi did. auxiliar
- Concurs posturi nedidactic
- Conducerea liceului
- Contributie 3.5%
- Decizii suspendare ore
- Despre
- Documente oficiale
- ECO-SCOALA
- Galerie foto 2023
- Galerii foto
- Informare protectia datelor
- Mapa managerului scolar
- Misiunea şi viziunea
- Oferta educationala
- Personalul liceului
- Proiecte si concursuri
- Resurse materiale
- Revolutionarul ,,Axente Sever”
- Transparenta veniturilor
- Contacte
Premii de vis pentru axentistii de la…Vis Muzical
Vineri 10 martie 2023 Sala Traube a găzduita 6-a ediție a concursului Vis Muzical. Concursul a fost organizat de Clubul Copiilor din municipiul Mediaș și s-a adresat elevilor din județul nostru, cu vârste intre 6 și 19 ani. Aceștia au participat la secțiuni precum pian individual, muzică folk, muzică populară și instrumentală, respectiv muzică ușoară.
Între cei 152 de participanți la concursul Vis Muzical s-au aflat și 4 elevi ai Liceului Teoretic „Axente Sever”. Teodora Cozan din clasa a IX-a Filologie intensiv Engleză a concurat cu succes la două secțiuni, respectiv muzică folk și muzică ușoară. Ambele genuri muzicale i-au priit axentistei noastre, care a obținut premiul al treilea la muzică folk și premiul al doilea la muzică ușoară.
O altă axentistă din clasa a IX-a, dar de la profilul de Instructor Sportiv a impresionat juriul la secțiunea de muzică ușoară. Este vorba de Rebeca Sălcudean, care a obținut premiul al doilea ca solistă individuală și premiul al treilea în duet cu un alt axentist din clasa a X-a Instructor Sportiv, Ciprian Oprea. Același Ciprian Oprea a obținut premiul al doilea la individual și a primit o invitație de participare la festivalul Hermanstadtfest, care va avea loc la Sibiu în cursul lunii iunie.
Nu putem omite prestația reprezentantei clasei a X-a Științe Sociale, Mette Nawijn. După ce a participat la prima ediție a concursului Vis Muzical în urmă cu 6 ani, Mette a revenit pe scena festivalului și a primit premiul al treilea la muzică ușoară. Ultima dar nu cea din urmă a fost Roxana Gherman din clasa a XI-a Științe Sociale, care a primit mențiune din partea juriului concursului Vis Muzical la secțiunea muzică ușoară.
Felicitări axentiștilor noștri care au participat la concursul Vis Muzical, felicitări tuturor participanților și voluntarilor implicați în organizarea și desfășurarea ediției a șasea a concursului, și mult succes la ediția din 2024.
Prof. Schiau Constantin