Spectacol de vis la Sala Traube pentru bobocii LTAS

Marți, 25 aprilie 2023, Sala Traube a găzduit cel mai așteptat eveniment pentru elevii claselor a IX-a din liceul nostru, Balul Bobocilor. Reluat după aproape 4 ani de întrerupere, Balul a însemnat rezultatul final al unei perioade de câteva săptămâni pline de emoții, de repetiții și de pregătiri intense atât pentru bobocii unității noastre de învățământ, cât și pentru organizatorii acestui eveniment, clasele a XI-a din Liceul Teoretic „Axente Sever”. În același timp a fost o perioadă plină de satisfacții pentru toți cei implicați, care astfel au legat noi prietenii și au muncit ca o echipă pentru rezultatul final – un Bal al Bobocilor de ținut minte peste ani.

Timp de aproape 3 ore cei 15 liceeni de clasa a IX-a care au urcat pe scena Balului Bobocilor au reușit să încânte publicul medieșean prin abilitățile de care au dat dovadă. Bobocii au avut parte de probe de dans, de aptitudini, de cultură generală și de probe surpriză pregătite de colegii lor mai mari din clasele a XI-a.

Tema Balului a fost una specială, Carnaval Venețian. Bobocii s-au pregătit exemplar, purtând măști care să amintească de celebrul Carnaval Venețian. Organizatorii nu s-au lăsat nici ei mai prejos, fiind buni îndrumători ai elevilor claselor a IX-a și confecționând decoruri care au dus publicul din sala Traube într-o călătorie virtuală cu gondole venețiene.

Prezentarea Balului Bobocilor a fost realizată de Loredana Bucșanu din clasa a XI-a Filologie, de Raul Burcea din clasa a XI-a Științe Sociale și de Larisa Bica din clasa a XI-a Instructor Sportiv, cărora li s-a adăugat Tania Mărginean de la clasa a de Filologie. Nu au lipsit recitaluri ale unor elevi din liceu, respectiv Ciprian Oprea de la clasa a X-a Instructor Sportiv, Sergiu Piștea din clasa a X-a Științele Naturii și Rebeca Sălcudean din clasa a IX-a Instructor Sportiv. De asemenea am consemnat debutul pe scenă al echipei de majorete a LTAS, formată din eleve ale claselor a X-a și a XI-a Instructor Sportiv

Probele de aptitudini ale bobocilor au fost dominate de dansuri clasice și contemporane, întrerupte de momentul de Kickboxing al lui Cristian Rău din clasa a IX-a Matematică-Informatică, intensiv Informatică sau de reflecțiile personale ale Taniei Grecu din clasa a IX-a Științele Naturii intensiv Engleză. Juriul a avut astfel o misiune deosebit de dificilă în a-i alege pe bobocii cei mai buni dintre cei buni, fiecare dintre aceștia reușind să impresioneze pe scena Sălii Traube și să smulgă aplauzele publicului medieșean.

In cele din urmă titlul de Miss Boboc 2023 al Liceului Teoretic „Axente Sever” i-a revenit elevei Daria Sicoe din clasa a IX-a Științele Naturii intensiv Engleză, iar titlul de Mister Boboc 2023 a fost adjudecat de Paul Suciu din clasa a IX-a Științe Sociale. Premiile de popularitate acordate prin voturile publicului atât în mediul online cât și pe parcursul desfășurării Balului Bobocilor au revenit lui Cristian Rău din clasa a IX-a Matematică-Informatică și Timeei Stupinean din clasa a IX-a Științe Sociale.

Felicitări organizatorilor din clasele a XI-a (Filologie, Matematică Informatică, Științele Naturii, Științe Sociale, Științele Naturii intensiv Engleză și Instructor Sportiv) pentru implicarea de care au dat dovadă, felicitări diriginților celor 6 clase pentru sprijinul acordat echipei Balului Bobocilor și nu în ultimul rând felicitări bobocilor care au acumulat astfel experiența necesară pentru a fi peste timp ei înșiși îndrumători ai altor elevi care vor trece pragul unității noastre de învățământ. Un plus de felicitări se cuvine și publicului axentist care a fost prezent în sala Traube și i-a încurajat din plin pe boboci și pe organizatori, dovedind că fac parte din marea familie a LTAS.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>