Navigare
- Activități
- Activitati eco
- Admitere clasa a IX-a
- Asociatia liceului
- Bacalaureat
- Buget general
- Burse
- Concurs posturi did. auxiliar
- Concurs posturi nedidactic
- Conducerea liceului
- Contributie 3.5%
- Decizii suspendare ore
- Despre
- Documente oficiale
- ECO-SCOALA
- Galerie foto 2023
- Galerii foto
- Informare protectia datelor
- Mapa managerului scolar
- Misiunea şi viziunea
- Oferta educationala
- Personalul liceului
- Proiecte si concursuri
- Resurse materiale
- Revolutionarul ,,Axente Sever”
- Transparenta veniturilor
- Contacte
O filoloagă LTAS, voluntara la o gradinita medieseana
Se numește Emilia Călușer și tocmai a finalizat cursurile clasei a XI-a la Liceul Teoretic „Axente Sever”. A fost una dintre cele 11 eleve ale clasei a XI-a Filologie care au obținut premiul I cu media anuală 10. Este o fată deosebită, studioasă, timidă dar sufletistă și care iubește copiii. Iar copiii o iubesc la rândul lor și o îndrăgesc, pentru că știe să se facă plăcută.
Emilia Călușer este una dintre elevele clasei a XI-a care se implică în această vară în acțiuni de voluntariat la nivelul municipiului Mediaș. Și nu oriunde, ci la Grădinița nr. 12, aflată lângă Parcul Copiilor. Această unitate de învățământ desfășoară activități pe perioada verii cu preșcolarii din municipiul nostru.
Iar aceste activități i se potrivesc ca o mănușă Emiliei. Încă de la începutul vacanței axentista noastră lucrează cu copiii de la Grădinița nr. 12. Se joacă cu ei, cântă, desenează, le citește povești, îi ajută acolo unde au dificultăți și le stimulează originalitatea și creativitatea.
Emilia Călușer își dorește ca anul viitor, la finalul clasei a XII-a, să fie admisă la Pedagogia pentru Învățământul Primar, iar dragostea pentru copii și activitățile pe care le va desfășura în această vară îi vor servi cu siguranță ca experiență practică pentru ceea ce-și dorește în viitor.
Nu putem decât să o felicităm pentru aceste acțiuni, să-i dorim mult succes în activitatea de voluntariat pe care o desfășoară pe parcursul lunilor iulie și august și să-și îndeplinească dorința de admitere către domeniul care pare să i se potrivească cel mai bine.
Prof. Schiau Constantin