Activități extrașcolare ale axentiștilor înaintea vacanței

Ziua de 27 octombrie 2023 s-a dovedit a fi una dintre cele mai pline de evenimente pentru elevii Liceului Teoretic „Axente Sever”, atât la nivel școlar cât și extrașcolar. Pe de o parte a fost ultima zi a primului modul de studiu, în care elevii noștri s-au reconectat la activitatea didactică după vacanța de vară, iar pe de altă parte s-au desfășurat două activități extrașcolare deosebite în incinta unității noastre de învățământ.

La primele ore ale dimineții, elevii claselor a IX-a de la profilurile de Filologie și Științele Naturii intensiv Engleză, însoțiți de doamnele profesoare Delia Duma și Ioana Hudea, au sărbătorit prin muncă Ziua Verde a Eco-Școlilor din România. Activitatea este organizată anual de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie  şi urmăreste conştientizarea de către elevi a importanţei implicării directe în dezvoltarea spaţiilor verzi, în condiţiile defrişărilor masive la care asistăm în ţara noastră în ultimii ani. Bobocii unității noastre de învățământ au plantat conifere (puieți de tuia și de pin) în curtea Liceului Teoretic „Axente Sever”, participând astfel la Ziua de Acțiune a Voluntarilor Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie.

De asemenea ziua de 27 octombrie 2023

a marcat prima activitate organizată de Consiliul Școlar al Elevilor, intitulată „Halloween în stil LTAS”. Membrii Consiliului Elevilor au propus ca în ultima zi înaintea vacanței, axentiștii care doresc să intre în atmosfera Halloween-ului să adopte o ținută tematică.

Elevii claselor a IX-a au avut ca temă vestimentară pirații, cei din clasele a X-a vampiri, elevii claselor a XI-a s-au deghizat în vrăjitori iar pentru clasele a XII-a tema aleasă a fost cea a filmelor de groază. Cele mai reușite costumații au fost apreciate la scenă deschisă în sala de sport a liceului nostru, sub bagheta magică a echipei de conducere a Consiliului Elevilor.

Consiliul Școlar al Elevilor a fost investit la începutul lunii octombrie, noua conducere având-o ca președintă pe  Iulia Sandu iar ca vicepreședintă pe Iulia Muntean, eleve ale clasei a X-a Științele Naturii intensiv Engleză. Lor li se adaugă Ana Giurgiu ca secretară și Sergiu Piștea ca specialist în relații publice (P.R.), De asemenea Consiliul colaborează cu consilierul educativ Lenuța Moldovan și cu toate cadrele didactice ale Liceului Teoretic „Axente Sever”.

Le dorim tuturor axentiștilor (și nu numai) vacanță plăcută, și cu siguranță în al doilea modul de studiu vor urma și alte activități extrașcolare deosebite pentru elevii liceului nostru.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>