Navigare
- Activități
- Activitati eco
- Admitere clasa a IX-a
- Asociatia liceului
- Bacalaureat
- Buget general
- Burse
- Concurs posturi did. auxiliar
- Concurs posturi nedidactic
- Conducerea liceului
- Contributie 3.5%
- Decizii suspendare ore
- Despre
- Documente oficiale
- ECO-SCOALA
- Galerie foto 2023
- Galerii foto
- Informare protectia datelor
- Mapa managerului scolar
- Misiunea şi viziunea
- Oferta educationala
- Personalul liceului
- Proiecte si concursuri
- Resurse materiale
- Revolutionarul ,,Axente Sever”
- Transparenta veniturilor
- Contacte
Axentiștii (re)descoperă Scărișoara
Revenirea la cursuri după vacanța de Paști a fost dublată și de activități extrașcolare la Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș. Două clase de la profilul real din unitatea noastră de învățământ au avut un sfârșit de săptămână extraordinar la aproape 200 de kilometri de municipiul Mediaș. Este vorba de clasa a IX-a Matematică-Informatică, intensiv informatică și a IX-a Științele Naturii intensiv Engleză, care s-au deplasat în munții Apuseni la Galda de Sus, județul Alba.
Sâmbătă, 11 mai 2024, elevii celor două clase, alături de doamna directoare Ana-Maria Agîrbiceanu și doamnele diriginte Diana Streza și Ioana Hudea, s-au îmbarcat în autocar și după aproape 5 ore de călătorie, care a inclus și un popas la Alba Iulia, au ajuns la destinație.
Activitatea claselor a IX-a a cuprins și vizitarea ghețarului din Peștera Scărișoara, cel mai mare ghețar subteran din România, situat la o altitudine de 1165 de metri. Ghețarul a fost redeschis accesului publicului după lucrări ample de modernizare, iar axentiștii noștri au coborât 40 de metri de scări metalice pentru a vizita Sala Mare și Sala Biserică.
Gazdele s-au dovedit mai mult decât primitoare, așteptându-i pe axentiști cu o cină consistentă și cu produse tradiționale, alături de cele mai bune condiții de cazare și de peisaje care au tăiat răsuflarea participanților. Ulterior în cursul zilei de duminică 12 mai liceenii medieșeni s-au îndreptat către Cluj-Napoca, reperul de bază fiind Grădina Botanică Alexandru Borza, unde au admirat explozia de culori dată de înflorirea lalelelor, narciselor și magnoliilor, precum și serele instituției.
Au rămas în urmă multe amintiri, multe pozne, dar mai ales s-au legat și s-au consolidat prietenii de durată între elevii claselor a IX-a. De asemenea ne dorim să revenim în asemenea locuri de vis și să aibă loc în continuare cât mai multe asemenea activități la nivelul liceului nostru.
Prof. Schiau Constantin