Fizica și muzica nu au secrete pentru axentiștii clasei a X-a

La prima vedere vorbim despre domenii complet diferite, fizica fiind un domeniu dedicat cunoașterii naturii iar muzica fiind arta prin care exprimăm sentimente cu ajutorul sunetelor. Și totuși sunt domenii care au elemente comune, precum implicarea elevilor Liceului Teoretic „Axente Sever” și creativitatea acestora.

Să începem cu fizica … La jumătatea lunii mai Grupul de Inițiativă pentru Învățământul Fizicii și Asociația pentru Performanță în Fizică au organizat a patra ediție a Concursul interjudețean „Fizica în imagini”. La acest concurs elevii unității noastre de învățământ au participat la secțiunea Maestru cu 2 proiecte coordonate de doamna profesoară Lenuța Moldovan. Ne referim aici la proiectul „Electricitatea – salvarea omenirii”, realizat de Iulia Bucur, Sabina Hodârnău și Diana Vasiu din clasa a X-a Științele Naturii , precum și la proiectul „Statica”, elaborat de Bogdan Rusu din aceeași clasă. Ambele proiecte au primit premiul al doilea la concursul Fizica în Imagini.

Lor li se adaugă o altă axentistă din clasa a X-a Științele Naturii intensiv Engleză, care a participat din partea Clubului Copiilor Mediaș. Este vorba de Cătălina Părău, care a obținut tot premiul al II-lea la aceeași secțiune, cu proiectul „Transformarea amidonului”.

În ceea ce privește muzica, remarcăm performanța Aliciei Simplăcean din clasa a X-a Filologie, care a participat la sfârșitul săptămânii trecute la Festivalul Național de Muzică și Dans „BATCA”, organizat de Clubul Copiilor din Drăgășani. Alicia a reprezentat Clubul Copiilor din Mediaș și a fost îndrumată de domnul profesor Claudiu Șimon, reușind să obțină premiul al treilea la Secțiunea Muzică ușoară și dans modern.

Îi felicităm pe axentiștii noștri care au îmbinat cu măiestrie muzica și fizica în imagini pe parcursul lunii mai și care au identificat cu brio elemente de creativitate ale unor domenii științifice și artistice diametral opuse.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>