Și a început un nou an școlar la LTAS …

Ziua de 9 septembrie a marcat începutul anul școlar 2024-2025 pentru elevii Liceului Teoretic „Axente Sever”. Un început plin de emoţii îndeosebi pentru bobocii din cele 7 clase de a IX-a, care şi-au cunoscut diriginţii şi colegii alături de care îşi vor petrece o bună parte a adolescenţei lor. Un început plin de bucurie pentru restul elevilor, care s-au revăzut după vacanţă şi care încă nu s-au acomodat cu ideea apropierii iminente a toamnei. Un început plin de încredere şi speranţă pentru părinţi şi pentru cadrele didactice ale unităţii noastre de învăţământ, cadre pregătite ca de fiecare dată să-şi dea o părticică de suflet elevilor noştri.

Deschiderea anului școlar a fost marcată la ora 9 prin festivitatea la care au participat cei 650 de elevi ai instituției, alături de părinți dar și de absolvenți care se pregătesc să înceapă studenți ai universităților din România. Doamna director  Ana-Maria Agirbiceanu le-a transmis participanților un gând de bun venit din partea cadrelor didactice, a prezentat succint modernizările care au avut loc în liceu pe perioada verii și a anunțat diriginții celor 25 de clase ale unității noastre de învățământ. De asemenea a fost aplaudată la scenă deschisă atleta de aur a Mediașului, Alexandra Hudea, pentru rezultatele deosebite obținute în această vară pe plan național și internațional.

Astfel a început anul şcolar 2024-2025 la Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, instituția care obține an de an cele mai bune rezultate din municipiul nostru la examenele naționale, ceea ce face din unitatea noastră de învățământ cel mai bun liceu din zona de nord a județului.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Sari la conținut