O nouă generație de karatiști de performanță la LTAS

În ultimii ani clubul Ippon Mediaș a avut numeroși sportivi care au studiat la Liceul Teoretic „Axente Sever”. Este suficient să pomenim de Iulia Ivan, de Samira Armenean sau de Mihai și Andrei Toma, care au obținut și obțin în continuare numeroase titluri naționale și internaționale sub culorile clubului Ippon Mediaș și sub bagheta antrenoarei Dora Maria Hanga.

Iată că la unitatea noastră de învățământ clasele de filologie au în componența lor noi sportivi de perspectivă în domeniul karate-ului. Așa cum frații Andrei și Mihai Toma au absolvit profilul de filologie în 2023, în acest an 2024 există boboci care reprezintă cu cinste clubul Ippon și municipiul Mediaș în competiții de karate. Ne referim aici la Paul Muntean din clasa a IX-a Filologie A și la Andreea Dancu din clasa a IX-a Filologie B.

Cei 2 axentiști, alături de alți 24 de sportivi ai clubului Ippon Mediaș, au participat la jumătatea lunii septembrie la Cupa României de Karate WUKF, destinată sportivilor cu vârsta peste 13 ani. Paul Muntean a concurat la kumite, la categoria 75 kg, unde s-a impus ca fiind cel mai bun sportiv și s-a clasat pe prima poziție a podiumului. Un parcurs similar a avut la feminin și Andreea Dancu, tot la kumite, la categoria de 60 kg, reușind astfel să se claseze pe primul loc.

Aceste rezultate le permit celor doi axentiști să participe luna viitoare la a 14-a ediție a Campionatelor Europene de Karate WUKF, care se vor desfășura în Polonia în perioada 9-13 octombrie 2024.

Îi felicităm pe axentiștii noștri, pe componenții lotului Ippon Mediaș și pe antrenoarea Dora Hanga pentru aceste rezultate și ne bucurăm pentru faptul că sporturile de contact au reprezentanți medieșeni la nivel înalt în competiții naționale și internaționale.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Sari la conținut