Tripleta atletismului medieșean de la LTAS s-a remarcat în competițiile începutului lunii noiembrie

Atletismul medieșean obține noi confirmări de la elevele Liceului Teoretic „Axente Sever”. Ne referim bineînțeles la Alexandra Hudea din clasa a XII-a Științe Sociale, la Denisa Cînpean din clasa a IX-a Instructor Sportiv și la Vanesa Giangu din clasa a X-a Instructor Sportiv, toate legitimate la Clubul Sportiv Școlar Mediaș. Tripleta de aur a atletismului medieșean a participat cu succes la mai multe competiții naționale și internaționale la începutul lunii noiembrie.

Cea mai titrată sportivă în domeniul atletismului rămâne în continuare Alexandra Hudea. Sportiva de aur a Mediașului a participat în primul weekend al lunii noiembrie în județul Bihor la Beiuș Running Day. La competiția ajunsă la ediția a 5-a, Alexandra Hudea s-a clasat pe poziția secundă la proba de 10 kilometri, categoria 18-34 de ani. O săptămână mai târziu Alexandra a participat la a 68-a ediție a Campionatului Balcanic de Cros pentru seniori, tineret și juniori. Competiția a fost găzduită de municipiul Câmpulung Moldovenesc și s-a bucurat de participarea a peste 250 de sportivi din 11 țări.

La spectacolul sportiv de excepție din inima Carpaților Orientali și-a adus contribuția și atleta de aur a Mediașului, care a devenit vicecampioană balcanică cu echipa României. Alexandra Hudea a alergat cei 4000 de metri ai probei în 14 minute, 16 secunde și 46 de sutimi, iar echipa României a obținut astfel medalia de argint, fiind depășită de naționala Turciei.

Celelalte 2 sportive de excepție ale Mediașului au participat duminică 10 noiembrie 2024 la a doua ediție a competiției „Bucovina Cross Country”, un eveniment sportiv care atrage pasionații de alergare și iubitorii de natură în Poiana Stampei. Ambasadoarea acestei competiții a fost campioana olimpică Gabriela Szabo, o legendă a atletismului românesc și mondial.

Vanesa Giangu a avut de alergat 4500 de metri la categoria de juniori sub 18 ani. Iar la capătul unei curse excelent gestionate, Vanesa Giangu a trecut prima linia de sosire, cu timpul de 19 minute, 49 de secunde și 40 de sutimi. În ceea ce o privește pe Denisa Cînpean, aceasta a concurat la categoria de juniori sub 16 ani și a alergat cei 3000 de metri ai probei în 13 minute, 6 secunde și 60 de sutimi. Acest rezultat i-a adus axentistei noastre locul al doilea la „Bucovina Cross Country”.

Le felicităm pe atletele Mediașului, care reprezintă prezentul și viitorul acestui sport extraordinar în municipiul nostru, îi felicităm pe antrenorii lor Vasile Ibășfălean și Vasile Herman și le dorim mult succes la ultima competiție în aer liber din acest an, de la Brașov și mai apoi în competițiile de sală.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Sari la conținut