Targ de carte 2010

Ziua de miercuri 14 septembrie a marcat organizarea în incinta Sălii festive a Liceului Teoretic „Axente Sever”, a celebrului schimb de manuale şi cărţi şcolare între elevii claselor a XI-a şi a XII-a pe de o parte, respectiv absolvenţii instituţiei noastre pe de altă parte.

  Acţiunea, devenită în ultimii ani o tradiţie, permite accesul elevilor din ciclul superior de liceu la manualele utilizate de absolvenţi în anii precedenţi în beneficiul reciproc al ambelor părţi. Interesul elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a este justificat de faptul ca aceştia nu mai beneficiază de manuale gratuite din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Inovaţiei şi Tineretului deoarece au depăşit structura învăţământului obligatoriu.

Cu manualele absolut necesare pe care şi le-au procurat şi cu energia specifică adolescenţei, elevii din ciclul superior al liceului sunt gata să abordeze noul an şcolar şi implicit pregătirile pentru examenul de bacalaureat.

 

prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

A inceput scoala

13 septembrie, o zi mai puţin obişnuită pentru începerea anului şcolar. Şi totuşi bobocii au fost primii care au simţit din plin emoţia de a fi licean, de a îmbrăca uniforma liceului „Axente Sever”.

Festivitatea de deschidere a anului şcolar a început la ora 930, cu discursul de bun venit al directoarei Eugenia Munteanu pentru toţi elevii şi absolvenţii instituţiei, precum şi pentru părinţii acestora.

La festivitate a participat viceprimarul municipiului Mediaş, Floarea Taropa, care a subliniat buna colaborare între liceul nostru şi autorităţile locale, domnul Muller Werner, din partea Consiliului Local, doamna Piştea Ileana din partea Biroului învăţământ, precum şi părintele Achim Sărăşan.

A început un nou an şcolar pe care ni-l dorim, atât profesorii cât şi elevii, plin de succese, de reuşite, şi de cât mai puţin stres.

 

 Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Un nou inceput

             Liceul Teoretic „Axente Sever” îşi deschide porţile pentru noul an şcolar 2010-2011 în data de 13 septembrie 2010 la ora 930. Anul şcolar debutează sub cele mai bune auspicii în liceul nostru, fiind iniţiate lucrări de izolare termică a principalului corp de clădire a instituţiei. Directoarea Liceului Teoretic „Axente Sever”, doamna profesoară Munteanu Eugenia a precizat că instituţia va primi oficial titlul de Eco-Şcoală în luna octombrie, datorită bunei derulări a programului.

            În aceste condiţii, elevii, părinţii şi toţi cei care doresc să participe la deschiderea noului an şcolar sunt invitaţi luni, 13 septembrie 2010 la ora 930 în curtea liceului.

            Succes tuturor în noul an şcolar!

 

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Inscrieri in clasa a IX-a

Înscrierea  candidaţilor  se efectuează în perioada 5 iulie – 15 iulie 2010, între orele 900 – 1300.

 Dosarul de înscriere  trebuie să cuprindă următoarele acte :

a) cererea de înscriere;

b) cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere;

c) adeverinţa cu notele şi media generală obţinute la tezele unice şi cu media generală obţinută la evaluarea naţională din clasa a VIII-a;

d) foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale); 

e) fişa medicală.

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Cetati transilvane

Anual în luna mai, se reunesc cei pasionaţi de istorie prin parteneriatul „Cetăţi transilvane”. Acest parteneriat este la a IV-a ediţie, debutul fiind în anul 2006. Plecându-se de la conştientizarea importanţei cetăţilor transilvane ca monumente istorice, s-a urmărit ca elevii să cunoască principalele cetăţi istorice amplasate pe raza judeţului Sibiu şi din aria trransilvăneană, înţelegând importanţa strategică, arhitecturală şi culturală a acestora. Manifestându-se interes faţă de istorie s-a accentuat empatizarea elevilor cu eforturile de conservare şi  valorificare turistică a cetăţilor transilvane.

În acest sens la acest proiect au luat parte: Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 Sibiu, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Mediaş, Şcoala cu clasele I-VIII Slimnic, Şcoala cu clasele I-VIII Alţâna, Liceul Teoretic „Axente Sever”, Mediaş. Gazda din acest an fiind Liceul Teoretic „Axente Sever” din Mediaş. Proiectul a fost extins incluzând Liceul de Arte Plastice „Romul Ladea”, Cluj-Napoca şi Şcoala Naţională de Gaz, Mediaş.

Tema din acest an a fost „Turnuri şi bastioane, tehnici de restaurare şi valorificare turistică” diversificându-se următoarele teme de cercetare: „Zidul cetăţii” din Sibiu, „Turnul cetăţii” Slimnic, „Cetatea” Alţâna, „Bastionul Croitorilor” din Cluj-Napoca precum şi turnurile din Mediaş: „Turnul Trompeţilor” , „Turnul Aurarilor” şi „Turnul Mariei”.

Elevii s-au documentat, au strâns informaţii, au fotografiat şi au realizat un mini-proiect parte din tema propusă, sub coordonarea profesorilor. Mini-proiectul şcolilor participante a fost completat de elevii şcolilor partenere, iar prin îmbinarea metodelor de tip Brainstorming, Philips, Turul galeriei, Nufărul şi joc puzzle au dat finalitate temei propuse.

Activitatea a avut şi o parte practică. S-a vizitat Cetatea Mediaş, cu Turnul Aurarilor, Cazarma Husarilor, Vama Veche a Cetăţii, Bastionul Cojocarilor, Turnul Fierarilor, Turnul Rotarilor, Turnul Uliţei-Pietruite  şi nucleul Cetăţii Medievale Mediaş, precum şi Turnul Clopotelor, al Şcolii, al Funarilor, al  Mariei, al Croitorilor şi Biserica Sf. Margareta  cu Turnul Trompeţilor.

Surprinse prin imagini inedite, partea „practică” a activităţii de parteneriat a fost evaluată printr-o prezentare PowerPoint şi redactarea unei broşuri comune a şcolilor partenere. S-a propus şi o expoziţie în cadrul Liceului de Arte Plastice „Romul Ladea” din Cluj-Napoca, care va fi şi următoarea gazdă a  parteneriatului pentru anul şcolar 2010-2011.

Fiecare şcoală parteneră a primit câte o amintire legată de Liceul Teoretic „Axente Sever” din Mediaş şi de oraşul cetate Mediaş în formulă electronică şi nu numai.

S-au schimbat adrese, impresii, s-au lansat propuneri, dar … nu s-a încheiat …

Vă aşteptăm alături de noi!

Publicat în Noutati | 1 Comentariu