Intalniri duhovnicesti

Liceul Teoretic  “Axente Sever” se află într-un parteneriat  cu Protopopiatul ortodox din Mediaş, venind în întâmpinarea cerinţelor elevilor de a-şi forma deprinderi religioase. La aceste întâlniri cu invitaţi preoţi, participă în special grupul de elevi voluntari care vor realiza acţiuni comune cu Biserica, în parohiile din oraş.

Prima acţiune, în data  de 12 februarie 2010 ,  l-a avut ca invitat pe părintele Achim Sărăşan, care le-a vorbit elevilor despre Taina sfintei spovedanii.

Invitatul din data de 19 februarie 2010 a fost părintele Marius Custălcean care a punctat câteva aspecte legate de tradiţii şi obiceiuri de Dragobete.

Seria de întâlniri va continua în săptămânile care urmează, în acest post,  cu alţi invitaţi: părintele Găban Ovidiu, părintele profesor Constantin Necula şi alţi invitaţi.

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Colinde, colinde

Se spune că sărbătorile de iarnă sunt magice, că ele leagă realitatea de basm. Ele aduc însă în casele oamenilor şi multe datini, care şi-au păstrat esenţa de arhaic: neuitatele colinde…

Rolul colindelor este de a purta prin veacuri cuvântul tainic al Naşterii Sfinte. Cuvântul colind îşi are originea în latinescul calendae, care reprezenta pentru romani “urări de belşug şi fericire pentru noul an ce începea”.

De asemenea, conform tradiţiei populare, rolul colindelor este şi de a proteja casele oamenilor de duhuri rele (funcţie apotropaică). Astfel, oamenii îşi lasă întreaga soartă în mâinile unor cântăreţi care vin în Ajun şi colindă… De aceea, Colindele sunt binevenite atât pentru cei care sunt colindaţi, cât şi pentru cei care urează, mergându-le bine tot anul următor.

10 dec 2009 concert  colinde 1

Şi noi, profesorii liceului “Axente Sever”, am trăit această emoţie a colindei, care vesteşte Naşterea Domnului. Elevii liceului ne-au făcut bucuria de a ne colinda şi în acest an, cu lumânări aşezate în mere roşii, cu emoţie şi cu bucurie. Fie ca toate urările lor de bine să se împlinească, să avem un an mai bun, mai generos şi care să ne apropie mai mult de cele sfinte!…

Mulţumim şi pe această cale elevilor colindători, cât şi doamnelor profesoare care i-au indrumat, Elena Hulpuş şi Mariana Moruţan.

10 dec 2009 concert  colinde 2

Prof. Camelia Manu

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Vizita domnului Justin Berg

Vineri, 20 noiembrie 2009. Un iz de nerăbdare pluteşte deasupra elevilor prezenţi în cabinetul de engleză, curioşi să afle cine este cel care urmează să le vorbească. Paşi pe hol… un ultim val de agitaţie, apoi linişte… but not for long.

Liceul Teoretic „Axente Sever” s-a bucurat de vizita domnului Justin Berg, consilier economic în cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, un grup de elevi din liceul nostru participând la prezentarea şi la discuţiile  purtate pe tema “Relaţiilor româno-americane”. În acest sens, domnul consilier a vorbit mai întâi despre rolul unui diplomat, pentru ca apoi să sublinieze consistenţa si soliditatea relaţiilor economice dintre cele doua ţări. Un exemplu dat ar fi deschideara fabricii Ford din Craiova sau sprijinul oferit de SUA în construirea terminalului de gaz lichefiat (LNG) din Constanţa, România (după spusele domnului Berg) fiind un mediu favorabil dezvoltării relaţiilor economice.

20 nov 2009 vizita ambasada americana 2

Alt aspect important ilustrat a fost importanţa parteneriatului strategic existent, concretizat în creşterea an de an a schimburilor economice şi atragerea în economia românească a unor mari firme cum ar fi Ford, Emerson, Qualcomm, Philip Morris, Solectron, Timken, McDonald’s, Procter & Gamble, Citibank, Precision Castparts Corporation, Coca Cola, Sara Lee, Smithfield.

Lăsând la o parte datele şi detaliile economice (produsul intern brut – pib din SUA este asigurat în proportie de 10% de firme mici, iar în România asigurat numai de 4%). Discuţiile au decurs într-un mod plăcut (numai în limba engleză), domnul Berg răspunzând cu amabilitate la întrebările adresate de elevii prezenţi, fiind plăcut impresionat de nivelul de cunoştinţe de limba engleză al elevilor.

 Have a nice day!

 20 nov 2009 vizita ambasada americana 1

    Pumnea Andrada

Clasa IX MI

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Festivalul cititorului

A devenit o tradiţie ca în fiecare an, în luna noiembrie, Biblioteca Municipală Mediaş să organizeze acţiunea culturală “Festivalul cititorului”. Anul acesta acţiunea s-a desfăşurat în perioada 2 – 6 noiembrie 2009.

Ca întotdeauna, liceul nostru  a participat cu mândrie la acest gen de evenimente. Prima zi a festivalului a debutat cu un “Marş al cărţii”, la care au participat elevi de la şcolile din oraş, însă cei mai mulţi elevi prezenţi au fost ai liceului nostru. Alături de aceştia, au participat la marş şi doamnele profesoare de română Camelia Manu şi Aura Lăpădat. Întalnirea cu elevii a avut loc în faţa primăriei, unde domnul primar interimar Teodor Neamţu a urat bun venit elevilor şi a ţinut un scurt discurs despre avantajele de a fi prieten cu cartea. Elevii liceului nostru au confecţionat pancarte colorate cu citate deosebite despre cărţile celebre ale lumii.

2 nov 2009 festivalul cititorului1

După ce momentul a fost imortalizat în fotografii, grupul  de elevi, însoţit de doamnele profesoare, s-a îndreptat spre Biblioteca Municipală. Acolo am fost întâmpinaţi de domnişoara Antonela Barbu, care a ghidat elevii spre expoziţiile de carte din biblioteca şi nu numai. Ulterior, a avut loc şi lansarea revistei profesorilor, “Lykeion”.

Astfel de întâlniri sunt benefice tuturor, în special elevilor, care intră astfel în contact cu cartea, învăţând să comunice cu “aproapele” sau cu “departele” lor, printr-un simbolic dans al lecturii.

2 nov 2009 festivalul cititorului 2

Prof. Camelia Manu

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Halloween Party 2009

Halloween este o sărbătoare de origine celtică,  celebrată pe data de 31 octombrie.  Specific pentru Halloween este dovleacul cioplit, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii, monştrii sau alte personaje şi colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” („Păcăleală sau dulciuri?), ca o ameninţare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte ţări, Halloween este serbat prin parade şi carnavaluri.

Vineri, 30 octombrie, la Liceul Teoretic “Axente Sever” a fost organizat un bal la care unii dintre elevi au venit mascaţi, alţii nu. Cu mască sau fără mască, toţi s-au distrat pe cinste, şi au cântat în rand cu muzica.  Au fost multe dansuri, vestitul dans al pinguinului, hore, la care au participat dintre profesorii prezenţi, şi multe alte genuri de melodii pe placul tuturor.Diana Duca şi Horaţiu Irimescu au prezentat un proiect power point despre Halloween, apoi distracţia a continuat până când a fost desemnată cea mai reuşită mască.

30 oct 2009 haloween 1

Premianta a fost Adina Negrea din 11 Filologie, care a câştigat o sumă de bani acumulată de la fiecare dintre cei care au fost prezenţi la “Halloween Party”.  În semn de câştigătoare i-a fost dedicată melodia “Final Countdown ”.

La întâlnire au participat d-na director Munteanu Eugenia, d-na profesor Elena Roman, d-na profesor Tulea Corina, d-na profesor Camelia Manu, d-na profesor Ana-Maria Agîrbiceanu, d-na profesor Loredana Voicea, d-na profesor Dorina Boariu.

Halloweenul de anul acesta a fost foarte reuşit, şi toţi cei prezenţi s-au distrat pe cinste în compania colegilor mai mari sau mai mici.

Mulţumim domnului profesor Horaţiu Tudor care a organizat şi în acest an Halloween Party.

30 oct 2009 haloween 2

Daniela Crăciun

Clasa XI-a MI

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu