Vizita domnului Teodor Neamtu

A devenit o tradiţie ca în fiecare an primarul municipiului să ne viziteze în fiecare toamnă liceul şi să aibă conversaţii cu „bobocii” şi clasele de a X-a. Primăvara se obişnuieşte o nouă vizită, primarul având întâlnire cu clasele a XI-a şi a XII-a.

Întotdeauna, domnul Teodor Neamţu, a stat de vorbă cu mare plăcere cu tinerii pentru că ei sunt cei care pot să rezolve problemele, dacă au cunoştinţă despre modul în care să o facă.

O temă pe care domnul Teodor Neamţu a abordat-o a fost aceea legată de Consiliul local al tinerilor, unde fiecare liceu are câte un reprezentant, care preia problemele şi le transmite primăriei pentru a fi  rezolvate.

Cu toţii vrem ca Mediaşul să fie un loc la care să ne întoarcem cu drag. Este singurul oraş din România în care oamenii se mai salută cu “Doamne ajută”.

21 oct 2009 vizita viceprimar 001

În Mediaş s-a licitat un bazin de înot, care se va construi pe strada Blajului, lângă Şcoala Generală Nr. 8, unde elevii vor merge în timpul orelor de curs, mai exact în timpul orei de educaţie fizică. Bazinul are dimensiunile de 25 m x 12,5 m. Acest bazin ajunge la un preţ în jur de 10.000- 15.000 €. După-masa şi în weekend va fi o taxă de intrare.

Domnul Teodor Neamţu ne-a mai dezvăluit şi alte proiecte luate în calcul, câteva terenuri de minifootball cu suprafaţă sintetică, în cartierul Vitrometan lângă Şcoala Nr. 8, cât şi despre o sală de fitness, pistă pentru role, skate şi teren de baschet.

Au fost şi câteva întrebări adresate de către elevi, una dintre ele constând în construirea unui patinoar. Domnul Teodor Neamţu nu ne-a promis încă nimic sigur, deoarece proiectul propus este de 3 ori mai costisitor decât un bazin de înot, dar pentru viitor s-ar putea construi şi un patinoar.

Au mai fost şi câteva întrebări privind infrastuctura, despre care s-a spus că are ca termen de finalizare anul 2010.

Întâlnirea s-a terminat într-o atmosferă plăcută, iar elevii s-au întors la orele de curs entuziasmaţi de informaţiile oferite.

21 oct 2009 vizita viceprimar 002

Eleva Daniela Crăciun

Clasa XI-a MI

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Prezentare software liber

Cu două săptămâni înainte de venirea băieţilor care fac parte din echipa “Sibiu Linux User Group”, diriginţii şi profesorii ne-au anunţat de întâlnirea din data de 7 octombrie, care avea să aibă loc în cabinetul de fizică la ora 13:00.

Miercuri, 7 octombrie majoritatea elevilor care fac parte din clasele de Matematică-Informatică s-au adunat pentru a învăţa noutăţi cu privire la programele instalate în utilizarea calculatorului la care butonează toată ziua. Probabil unii dintre ei au mai auzit de sistemul de operare Linux.

Elevilor le-au fost împărţite insigne, pixuri, câteva foi cu explicaţii cât şi un CD cu Ubuntu pentru a putea fi instalat în calculator.

7 oct 2009 Linux SB (1)

S-au prezentat câteva informaţii despre:

–          introducere în software liber, licenţiere

–         medii şi aplicaţii desktop

–         medii de programare

–         grafică sub Linux

În final, au fost prezentate şi câteva programe pe care pot fi utilizate în acest sistem de operare.

Mulţumim membrilor echipei SBLUG pentru prezentarea oferită deoarece am avut ocazia să aflăm ce înseamnă software liber şi am constat că există o mulţime de programe interesante pe care le putem utiliza.

7 oct 2009 Linux SB (2)

Daniela Crăciun

Clasa XI MI

Publicat în Noutati | 3 Comentarii

Targul de carte

Cu forţe proaspete, elevii veniţi din vacanţa în care timp de trei luni de zile s-au relaxat şi au făcut fiecare lucrurile lor preferate au început un nou an şcolar.

În data de 16 septembrie 2009, a avut loc târgul de carte în sala festivă a şcolii noastre. Elevii liceului „Axente Sever” s-au înghesuit care mai de care să cumpere manuale de clasa a 11-a sau a 12-a de la colegii lor mai mari. Acolo au fost prezenţi şi profesori care i-au îndrumat pe elevi de la ce edituri să-şi cumpere cărţi. Dascălii i-au făcut curioşi pe elevi încă de când le-au dat programa şcolară pe acest an, aşa că ei şi-au făcut rost de manuale. Absolvenţii au negociat preţurile cărţilor, exact ca într-un târg.

Ei au învăţat anii trecuţi, aşa că acum e şi rândul nostru sa o facem.

Daniela Crăciun

clasa XI MI

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Inceperea noului an scolar

Întotdeauna, prima zi de şcoală e frumoasă pentru noi în felul ei. Ne revedem toţi colegii ceea ce aşteptăm cu nerăbdare încă cu câteva săptămâni înainte să înceapă anul şcolar.

Cu toate că doamna dirigintă ne mai cicăleşte din când în când, doamna profesoară de română ne pune la teme şi domnul profesor de matematică  ne dă teste des, desigur că şi de ei ne e dor, pentru că fac parte din viaţa noastră şi îi vedem aproape în fiecare zi.

În prima zi, aproape niciun elev nu a purtat uniformă, dar următoarea zi, toţi s-au conformat regulamentului. Doamna director Munteanu Eugenia a ţinut un discurs prin care ne-a urat tuturor un an mai bun decât cel precedent şi a prezentat diriginţii fiecărei clase.

14 sept 2009 (1)

Pe urmă, împreună cu diriginţii am ţinut ora de dirigenţie, prima din an cu care se obişnuieşte începerea anului şcolar. Cei din clasele a IX-a şi a X-a au primit manuale iar cei de a XI-a si a XII-a au fost nevoiţi să le ia pe cele de la colegii lor mai mari sau să facă comenzi la edituri.

Bobocilor le urăm succes şi bun venit în „Axente Sever”; sperăm să rămână pe toată perioada şcolara în generaţia din care fac parte şi să se acomodeze cât mai repede.

14 sept 2009 (2)

Daniela Crăciun

Clasa XI-a MI

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Festivitatea de deschidere a noului an scolar

În atenţia elevilor, părinţilor acestora şi a cadrelor didactice ale Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaş: festivitatea de deschidere a anului şcolar 2009-2010 va avea loc luni, 14 septembrie 2009 la ora 930.

Vă dorim tuturor să aveţi parte de un nou an şcolar plin de satisfacţii şi împliniri, bobocilor le dorim să aibă parte de patru ani minunaţi, iar viitorilor absolvenţi multe succese în prag de absolvire.

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu