Ani de liceu

Înveţi la şcoala, încă din clasele primare, că orice compunere are introducere, cuprins şi încheiere. Mai târziu descoperi că aceleaşi reguli se aplică şi în viaţă. Început, cuprins şi încheiere. O etapă e mai dificilă decât alta, în funcţie de fiecare dintre noi, în funcţie de evenimentele prin care trecem.

Începutul e mereu mai sensibil. Această etapă o trăim şi noi acum, o dată ce reîntoarcerea în băncile care ne-au aşteptat nerăbdătoare de-alungul întregii vacanţe.

A început un nou an şcolar. Un an căruia îi urmează bucuriile, tristeţile precum şi emoţiile, eşecurile şi câştigurile. Unii dintre noi, abia prinşi în cercul experienţei de licean şi aliniaţi frumos în bănci, suntem numiţi boboci, iar alţii, se află deja în dreptul ultimei etape a acestei experienţe care ne formează ca oameni şi de care ne vom aminti mereu.

Fiecare început e diferit şi mereu la fel. Suntem cuprinşi de nostalgie şi pornim cu mult avânt pe noul drum, de cele mai multe ori plin de obstacole.

Pentru acei care au lasat în urmă anii copilăriei şi au intrat pe drumul numit „adolescenţă”, care corespunde anilor de liceu, le-aş oferi un sfat, să trăiască fiecare experienţă, bună sau mai puţin bună, cu aceeaşi intensitate, fiindcă fiecare etapă a adolescenţei are frumuseţea ei, nici una nu seamănă cu celelalte şi are particularităţile ei. Ideal e să ştii să iei ce e mai bun din fiecare etapă.

Inevitabil îmi răsună în minte la fiecare început de an şcolar, nostalgica melodie „Ani de liceu…„. Un singur vers exprimă însă esenţa experienţei de licean, „Enigmatica prefaţă la romanul ce e doar al meu„.

Liceul nu e decât prefaţa esperienţelor pe care le vom adăuga pe parcurs…

Un an şcolar plin de succese…

Tărîţă Laura, cl. a XII-a Filologie 1

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Bine ati venit!

Din totdeauna, pentru şcoală , toamna este un anotimp înnoitor, iar septembrie, o lună a începutului.
Vara, când rămâne singură, şcoala este tristă şi aproape nu-şi mai găseşte rostul, dar renaşte în clipa în care pe porţile ei, intră frumoşii adolescenţi, plini de viaţă şi însetaţi de cunoaştere. Şi atunci, şcoala îi primeşte cu braţele deschise, îi ocroteşte, le îndrumă paşii şi-i învaţă să se înalţe.

Liceul Teoretic “Axente Sever”, această şcoală de referinţă în municipiul Mediaş, s-a pregătit toată vara să primească cum se cuvine un număr de 580 de elevi din care, 110 sunt boboci de clasa a IX-a .
Fiţi bineveniţi, dragi elevi ai claselor a IX a şi străduiţi-vă să scrieţi istoria generaţiei voastre într-o pagină luminoasă a cronicii acsetui liceu, de pe băncile căruia au plecat absolvenţi care i-au transformat numele în renume.

Elevilor claselor a XII a, cei care în acest an şcolar îşi finalizează studiile liceale, le dorim putere de muncă şi mult succes la examenele ce-i aşteaptă pentru a urca o nouă treaptă a desăvârşirii lor ca oameni.
Aceleaşi gânduri bune le adresăm elevilor claselor a X a şi a XI a pe care îi dorim cuminţi şi silitori.

Liceul Teoretic “Axente Sever” şi-a câştigat prestigiul datorită unui corp profesoral competent, cu dăruire pentru profesia aleasă.
Dragi profesori, vă dorim multă sănătate şi multă răbdare pentru că menirea de a modela personalităţi nu este dată oricui ci doar celor aleşi. Fiţi mândrii de profesia voastră şi slujiţi-o cu cinste.

Pentru ca procesul instructiv–educativ să se bucure de condiţii optime, într-un cadru aflat în deplin acord cu cerinţele unui învăţământ modern Conducerea liceului s-a preocupat de modernizarea spaţiului dedicat studiului, astfel s-au făcut reparaţii curente şi au fost recondiţionate sălile de clasă din corpurile A,B şi C, şi a fost obţinut avizul de funcţionare.
Corpul E a fost complet reabilitat cu fonduri obţinute de la bugetul de stat şi de la bugetul local. S-a refăcut şarpanta clădirii şi instalaţia electrică, s-a schimbat sistemul de încălzire de la sobe de teracotă la încălzire centrală, au fost zugrăvite sălile de clasă şi s-a făcut izolaţie termica exterioară.
Mulţumim, pe această cale, pentru sprijinul acordat Administraţiei Locale Mediaş.
Sperăm, dragi elevi să vă bucuraţi de aceste condiţii.

Incă o dată, vă urăm mult succes tuturor.
Director,
Prof. Munteanu Eugenia

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Felicitari cu noul an liceal 2007!

Liceul Teoretic Axente Sever cu tot colectivul sau profesoral felicita tinerii boboci cu inceperea noului an liceal, iar celor mai mari le doreste numai succese in noul an. Domnilor profesori le dorim rabdare si forte!

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Balul Majoratului 2007

Am trăit cea mai frumoasă experienţă din viaţa noastră organizând acest bal. Am simţit spiritul competiţiei, emoţiile concursului şi, totodată, mândrie că am reuşit să oganizăm un spectacol minunat. Am avut norocul de a fi o echipă unită, acest lucru făcând ca alături de profesoara Roman Elena să organizăm cel mai frumos şi inedit bal din „istoria” liceelor. A fost greu având în vedere că totul avea să se desfăşoare în aer liber, la Grădina de Vară, dar în final totul a ieşit extraordinar. Au fost momente de spontanietate şi imaginaţie ale concurenţilor şi organizatorilor, apărând scene care practic nu făceau parte din program. Cu toate acestea, nimeni nu şi-a dat seama şi toată grădina dansa împreună cu noi, cântând împreună imnul liceului nostru, lansat chiar în acea seară de către elevul Stasii Vitalie.

Vrem pe această cale sa le mulţumim tuturor sponsorilor care ne-au ajutat şi celor care au fost acolo în seara de 8 iunie 2007, o seară care va rămâne mereu o amintire frumoasă şi un prilej de a ne aminti cu drag de foştii noştri colegi pentru care am organizat „Balul Majoratului Axente Sever 2007”.

Galeria foto este disponibilă şi ea!!!

Organizatorii acestui eveniment vă urează mult succes în noul an şcolar.

Buta Oana, cl. a XII-a MI1

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Sesiune de comunicari, referate si expozitie de desene

5 Iunie 2007 – Ziua Mondială a Mediului a fost sărbătorită la Liceul Teoretic „Axente Sever” în cadrul programului Eco-Şcoală printr-o sesiune de comunicări şi referate ştiinţifice, respectiv o expoziţie de desene, reunite sub tema: „O viaţă mai bună, un mediu mai curat!”.

Sesiunea a fost organizată de elevii clasei a IX-a ştiinţe ale naturii, îndrumaţi de Dm. Profesoară Maria Solomon, iar desenele au fost realizate de elevii:

  • Monica Cucuiet
  • Doina Morari
  • Adrian Hărăbor
  • Daniel Pop
  • Lukacs Tunde

Sesiunea a avut un real succes, toţi cei prezenţi au fost încântaţi de tema prezentată şi de expoziţia de desene.
Elevii participanţi vor fi răsplătiţi prin acordarea de diplome care atestă participarea lor la sesiunea noastră.

Publicat în Noutati | 1 Comentariu