LTAS nu are rivali in judet la tenis de masa

Nu este un secret faptul că cei mai buni jucători de tenis de masă din județ sunt elevi la Liceul Teoretic „Axente Sever”. Beatrice Hila din clasa a IX-a Filologie intensiv Engleză, Gabriela Herciu din clasa a IX-a Științele Naturii și Mădălina Moga din clasa a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză au contribuit săptămâna trecută la calificarea echipei CSM Mediaș la barajul pentru promovarea în Divizia A. La băieți Cristian Cândea din clasa a IX-a Matematică Informatică și Andrei Pânzar din clasa a XI-a Instructor Sportiv sunt jucători de bază in echipa masculină a CSM Mediaș.

În aceste condiții nu este o surpriză faptul că echipa de tenis de masă a Liceului Teoretic „Axente Sever” a câștigat faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, desfășurată sâmbătă 26 martie 2022 la sala Romgaz. Axentiștii noștri s-au calificat la etapa națională, care va avea loc la Târgoviște în cursul lunii aprilie.

Felicitări și succes la națională (și la barajul de promovare in Divizia A, în cazul fetelor noastre).

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Religia și informatica, alte surprize placute pentru LTAS

Reluarea concursurilor și olimpiadelor școlare a fost de bun augur pentru Liceul Teoretic „Axente Sever”. Elevii noștri au obținut rezultate excepționale la o varietate de discipline de învățământ precum istoria, geografia sau limba română. Iar lista nu se oprește aici, pentru că în varietatea de discipline de învățământ și-au făcut locul alte rezultate deosebite la religie și informatică.

În acest sens olimpiada județeană de religie, desfășurată sâmbătă 19 martie 2022 la Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură Carol I din Sibiu, a adus cu sine clasări meritorii pe podiumul competiției. Sebastian Acatrinei din clasa a X-a Științele Naturii intensiv Engleză, a obținut premiul al doilea, cu nota 9.70. În ceea ce privește clasa a XII-a, aici podiumul a fost exclusiv medieșean, premiul al doilea și premiul al treilea fiind obținute de Ana Maria Boțoc și Daniela Hudea din clasa de Științele Naturii intensiv Engleză.

Performanțe au existat și la clasa a XI-a, dar de data aceasta la informatică. Sorina Ciobanu din clasa a XI-a Matematică Informatică a obținut mențiune la olimpiada de specialitate. Rezultatul este cu atât mai remarcabil, în condițiile in care competiția de informatică a fost dominată de colegiile naționale din municipiul Sibiu. La clasa a XI-a a mai participat și elevul David Avrămiță, din aceeași clasă de matematică informatică.

Ne putem declara mulțumiți de bilanțul olimpiadelor și concursurilor școlare și extrașcolare reușit de elevii Liceului Teoretic Axente Sever”, varietatea de discipline la care s-au obținut rezultate deosebite fiind o dovadă a bunei pregătiri a axentiștilor noștri și a implicării cadrelor didactice care i-au indrumat. Îi felicităm și le dorim succes la olimpiadele naționale și la alte competiții care se desfășoară în această primăvară.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Lectura, abilitate de viata pentru axentisti

Nu doar istoria este o preocupare la nivel înalt pentru elevii Liceului Teoretic „Axente Sever”, ci și lectura. Și nu orice fel de lectură, ci Lectura ca Abilitate de Viață. Este vorba de olimpiada județeană dedicată acestui tip de activități, găzduită de Școala Gimnazială numărul 2 din Sibiu.

Capul de afiș al acetei olimpiade il constituie Andrei Bugner din clasa a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză. Andrei a demonstrat că lectura nu este activitatea predominată doar pentru filologi, ci și pentru cei care studiază științe exacte. Astfel Andrei s-a clasat pe primul loc la Olimpiada de Lectură ca Abilitate de Viață (OLAV) și va reprezenta unitatea noastră de învățământ la faza națională a acestei competiții.

Rezultate meritorii au obținut și alți elevi ai liceului nostru la Olimpiada de Lectură ca Abilitate de Viață. Este vorba de Briana Roșca din clasa a XI-a Filologie, care a obținut mențiune, dar și de Oana Bognean din aceeași clasă, de Sorina Ciobanu din clasa a XI-a Matematică-Informatică și de Samira Armenean din clasa a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză.

Nu neglijăm nici participarea mai mult decât meritorie a Mădălinei Nistor din clasa a IX-a Filologie intensiv Engleză, respectiv a altor două axentiste din clasa a X-a Filologie, Alexa Sălcudean și Jessica Ioan. Cel puțin 4 dintre elevii mai sus-menționați vor participa în cursul lunii aprilie la Concursul Național de Istorie „Vasile Pârvan”, organizat de Facultatea de Istorie din cadrul Universității București.

Felicitări axentiștilor noștri, felicitări cadrelor didactice care le cultivă pasiunea pentru lectură, transformând-o în abilitate de viață, și le dorim mult succes liceenilor noștri angrenați în alte olimpiade școlare care se desfășoară in această perioadă.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Nous sommes Francophones

Anul 2022 a marcat reluarea concursului județean de francofonie „Le français sans frontières”, organizat de Colegiul Național Octavian Goga din Sibiu alături de Inspectoratul Școlar și de Lectorat du Français din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Concursul s-a desfășurat online pe parcursul lunii februarie, având la bază 10 cuvinte ale Francofoniei 2022 (décalé, ébaubi, farcer, médusé, saperlipopette, divulgâcher, époustouflant, kaï, pince-moi, tintamarre).

Liceul Teoretic „Axente Sever” a sărbătorit francofonia prin participarea elevei Elena Constantin din clasa a X-a Științele Naturii intensiv Engleză, îndrumată de doamna profesoară Alina Hațegan. Elena a participat la secțiunea „Un dessin – une histoire”  (Desen și poveste), iar activitatea ei a fost apreciată de juriu cu premiul al II-lea.

Félicitations à tous!

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Podium axentist (si) la atletism

Într-o perioadă în care concursurile școlare aduc rezultate deosebite pentru unitatea noastră de învățământ, concursurile sportive la care participă elevi axentiști aduc și ele clasări de prestigiu. Astfel ziua de duminică 21 martie 2022 a însemnat obținerea a două medalii în domeniul atletismului. Este vorba de Campionatele naționale de Atletism rezervate celor sub 20 de ani, desfășurate la Sala Ioan Soter din cadrul Complexului Național Lia Manoliu din București.

Finala de 3000 de metri a a însemnat aurul pentru Iulia Mărginean din clasa a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză, care a încheiat cursa pe prima poziție în 9 minute, 36 de secunde și 82 de sutimi. A fost secondată de Alexandra Hudea din clasa a IX-a Științe Sociale, cu timpul de 9 minute, 44 de secunde și 8 sutimi iar pe poziția a treia s-a clasat colega lor de la Atletic Club Mica Romă din Blaj, Mihaela Blaga.

Reamintim faptul că Iulia Mărginean și Alexandra Hudea au dublă legitimare, respectiv la Clubul Sportiv Școlar Mediaș și la Atletic Club Mica Romă Blaj. În finalele de 1500 de metri și de 3000 de metri masculin a luat startul un alt axentist, Ciprian Varga din clasa a X-a Instructor Sportiv.

Le felicităm pe sportivele noastre și pe antrenorii lor Vasile Herman și Vasile Ibășfălean pentru rezultatele obținute în competițiile de sală și-i așteptăm cu alte performanțe la probele de atletism în aer liber.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu
Sari la conținut