Ziua de 5 octombrie 2018, Ziua Educației, a fost marcată printr-o serie de activități specifice la nivelul liceului nostru, dar și în afara județului. La Liceul Axente Sever elementul central al activităților dedicate zilei de 5 octombrie a fost un careu cu ocazia căruia foști și actuali profesori ai unității noastre de învățământ (profesorul Tudor Horațiu, stabilit în prezent în Canada, dar și elevele Iulia Pietraru și Iulia Oltean, ambele din clasa a XI-a Filologie) au vorbit la unison despre importanța educației, despre necesitatea de a ne instrui și de a învăța în primul rând să fim și să rămânem oameni.
După încheierea acestui careu, elevii clasei a X-a Filologie împreună cu dirigintele Constantin Schiau s-au deplasat la Cluj-Napoca, la o serie de activități desfășurate de Universitatea „Babeș-Bolyai” cu ocazia începerii anului universitar. Astfel, axentiștii clasei a X-a Filologie au vizitat sediul central al universității și au participat la o prezentare a opțiunilor academice pe care instituția din Cluj-Napoca, printre cele mai bine cotate instituții de învățământ superior, le oferă viitorilor studenți.
De asemenea axentiștii au vizitat expoziția intitulată „Mărturii ale istoriei. Înainte și după Marea Unire”, care își propune să surprindă aspecte din societatea românească în perioada 1908 – 1928. Această expoziție este găzduită de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.
Ziua Educației, sau Ziua Mondială a Profesorilor, își propune să se concentreze pe „aprecierea, evaluarea și îmbunătățirea educatorilor din lume” și să ofere o oportunitate de a lua în considerare aspecte legate de profesori și de predare.
Prof. Schiau Constantin
Axentiști în competiții sportive internaționale
Liceul Teoretic „Axente Sever” se dovedește a fi cel mai bun liceu din nordul județului nu numai din prisma rezultatelor școlare obținute de elevii noștri la examenele naționale, ci și prin performanțele sportive care îi au în prim plan pe axentiști. În funcție de disciplinele sportive, elevii liceului medieșean sunt implicați în competiții interne și internaționale, participând și la turnee în afara României.
În domeniul tenisului de câmp Liceul Axente are o tenismenă capabilă să calce într-o zi pe urmele Simonei Halep. Este vorba de Anastasia Iliescu din clasa a XI-a a profilului de Științe Sociale. Anastasia este legitimată la clubul de tenis Pro As și a participat în această săptămână la Turneul Internațional de Juniori Avenue Cup de la Burgas din Bulgaria. La același turneu a participat o altă axentistă, tot din clasa a XI-a. Este vorba de Lavinia Savu, de la profilul de Instructori Sportivi.
Un alt domeniu sportiv care implică eleve ale liceului nostru este handbalul feminin. In lotul de junioare al Clubului Sportiv Școlar Mediaș evoluează nu mai puțin de 10 axentiste. Acestea sunt Andreea David și Sabina Duțu din clasa a XII-a Științe Sociale, Daciana Rus din clasa a XI-a Științe Sociale, Sorina Duma din clasa a XI-a Științele Naturii Intensiv Engleză, Teodora Păucean din clasa a X-a Științele Naturii Intensiv Engleză, Andreea Duma, Alexia Jiga și Denisa Szabo din clasa a IX-a Științele Naturii Intensiv Engleză, Andreea Popescu din clasa a IX-a Instructor Sportiv și Andreea Roman din clasa a IX-a Matematică Informatică.
La sfârșitul săptămânii trecute CSS Mediaș a participat la a 4-a ediție a Trophy of City of Kraljevo, un turneu internațional desfășurat în Serbia, la care au participat echipe din Serbia, Slovenia, Muntenegru, Croația, Bulgaria și Macedonia. Jucătoarele pregătite de antrenorii Mihai Moldovan și Maria Cîndea s-au clasat pe locul al doilea la acest turneu, obținând 3 victorii si suferind un eșec.
Formația de junioare 1 a CSS Mediaș evoluează în seria E a campionatului național de handbal feminin.
Prof. Schiau Constantin