Axentiste pe podiumul olimpiadei de franceză

Nous aimons la langue française … Chiar dacă în ultimii ani engleza s-a impus ca limba de studiu cel mai intens utilizată în țara noastră, totuși românii sunt și vor fi francofoni. Iar la Liceul Teoretic „Axente Sever” pasiunea pentru limba franceză rămâne intactă, îndeosebi în rândul elevilor claselor a IX-a de la unitatea noastră de învățământ. Dacă în urmă cu câteva zile vorbeam despre performanțele liceenilor noștri la concursul județean „Les Français sans frontières”, iată că aceste performanțe au fost confirmate și la olimpiadă.

Sâmbătă 24 martie Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu a găzduit etapa județeană a Olimpiadei de Limba Franceză, destinată elevilor de gimnaziu și liceu. Unitatea nostră de învățământ a fost reprezentată de 2 eleve din clasa a IX-a, respectiv Alexia Pușcaș de la Științele Naturii intensiv Engleză și Nicole Mate de la Științele Naturii.

Alexia Pușcaș a confirmat pasiunea pentru limba franceză și cunoștințele ample în acest domeniu, clasându-se pe locul al treilea cu un total de 92 de puncte, la doar 2 puncte de ocupanta primei poziții în clasament. Alexia obținuse săptămâna trecută premiul I la concursul „Les Français sans frontières” la secțiunea Un dessin – une histoire. De asemenea o prestație deosebită a avut și Nicole, care a obținut mențiune la olimpiada județeană de limba franceză. Cele două axentiste sunt îndrumate de doamna profesoară Alina Hațegan.

Le felicităm pe cele două eleve ale liceului nostru pentru aceste rezultate deosebite la nivelul municipiului Mediaș și le dorim să avanseze pe podium la concursurile viitoare.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Sari la conținut