Jurnal de excursie 2

Ultimul sfârşit de săptămână al lunii noiembrie a adus şi mult aşteptata excursie a participanţilor la Balul Bobocilor. 40 de organizatori din clasele a XI-a şi 20 de boboci, alături de profesorii însoţitori s-au adunat sâmbătă 28 noiembrie în faţa liceului „Axente Sever” în aşteptarea autocarului care ne-a transportat la Cisnădioara, destinaţia unui weekend îndelung aşteptat.

Odată ajunşi la destinaţie, acompaniaţi de ritmurile muzicale furnizate de telefonul lui  Andrei Ciortea din clasa a XI-a Ştiinţele Naturii, ne-am cazat şi am pornit la explorat împrejurimile Cisnădioarei. Vremea neprielnică nu ne-a împiedicat să accedem Piatra Broaştei şi să fie declanşate sute de selfie-uri de către toţi participanţii. Distracţia, buna dispoziţie, ritmurile orientale, au fost o parte din ingredientele excursiei de la Cisnădioara.

N-au lipsit a doua zi popasurile prin punctele de atracţie ale Sibiului, un rol aparte avându-l Târgul de Crăciun din centrul oraşului. Ne-am întors cu regretul că timpul a fost prea scurt pentru a realiza tot ceea ce ne-am propus în această excursie. Dar cu siguranţă vor mai fi excursii şi ocazii pe măsură…

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Premii pentru voluntarele liceului nostru

Voluntarele Roxana Zereș și Ioana Duma de la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” au participat la competiția de fotografie ,,My postcard to EducationUK” cu tema „cel mai interesant lucru din viața de elev/student”. Concursul a fost organizat de British Council Romania și au participat elevi și studenți din toate colțurile țării. Cele două eleve ale Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș sunt în clasa a XII-a, profilurile Filologie și Matematică–Informatică, și fac parte din Programul de voluntariat ,,Voluntarii cărților din Bibliotecă’‘, implementat de un an de zile la Biblioteca Municipală ,„Stephan Ludwig Roth”. Cele două tinere au câștigat locurile II și III și au primit drept premiu un Curs de  limba engleză la British Council România, respectiv un examen IELTS. Ele urmează să susțină cursul, respectiv examenul la Centrul British Council din Cluj Napoca.

„Sunt fericită și surprinsă, nu mă așteptam să ies pe locul al doilea și mi-ar prinde bine un curs de engleză pentru a-mi reînnoi cunoștințele”,  a spus Roxana.

„Mă gândeam la Roxana că ar fi super să câștige. Am lucrat împreună și am făcut mai multe poze așa că m-am înscris și eu cu una din cele făcute de mine de dragul de a participa. A fost o adevărată surpriză să câștig, iar acum trebuie să învăț pentru examen. Îi mulțumesc Antonelei Barbu, coordonatoarea noastră de voluntari la Bibliotecă, pentru că ne-a îndrumat spre acest concurs și a crezut în noi”, a explicat Ioana Duma.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Jurnal de excursie – Albac 2015

Vineri 13 noiembrie..pentru cei superstiţioşi o zi plină de ghinioane. Nu şi pentru cei aproape 40 de elevi ai liceului nostru, care in jurul orei 15 s-au instalat în autocarul care îi ducea către Albac, judeţul Alba.

Excursia a fost organizată de elevii claselor a X-a din liceu, însă la ea au participat liceeni din toate clasele instituţiei noastre de învăţământ.

Excursia a debutat fără probleme, cu popasuri prin Blaj, Alba Iulia, Abrud, Arieş şi nu în ultimul rând destinaţia finală, pensiunea Perla Arieşului din Albac.

Această pensiune ne-a fost loc de popas şi de distracţie până la momentul încheierii excursiei.

N-au lipsit din meniu două nopţi (aproape) albe de discotecă, distracţie şi bună dispoziţie, ele alternând cu vizite interesante la Peştera Scărişoara, la Roşia Montană şi la Turda. Regretul cel mai puternic l-am simţit cu toţii duminică seara, atunci când autocarul ne-a adus la destinaţie. Cu siguranţă însă că asemenea excursii vor mai avea loc, următoarea fiind preconizată pentru organizatorii şi participanţii la Balul Bobocilor din acest an.

 Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Cinema Night – Tema Balului Bobocilor de la Liceul Axente

Liceul Teoretic „Axente Sever” a organizat vineri 30 octombrie o nouă ediţie a Balului Bobocilor. La capătul a peste 4 săptămâni de repetiţii, în faţa publicului prezent la Sala Traube s-au aflat 22 de boboci pregătiţi de organizatorii evenimentului, elevii claselor a XI-a.

Tema din acest an a Balului Bobocilor a fost numită generic “Cinema Night”, bobocii dând viaţă unor personaje celebre din filme şi desene animate.

La capătul a aproape 3 ore de bună dispoziţie, după ce bobocii au trecut prin probe de aptitudini, de dans şi de cultură generală, juriul i-a desemnat pe Miss şi Mister Boboc 2015. Este vorba de Raluca Bleahu din clasa a IX-a Ştiinţele Naturii, respectiv de Adrian Medeşan din clasa a IX-a Matematică Informatică. Distracţia a continuat in aceeaşi seară într-un club din zona Aviaţiei. Felicitări bobocilor, felicitări tuturor participanţilor, organizatorilor şi profesorilor îndrumători.

 Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Plantări de puieţi la Liceul Axente

Liceul nostru continuă activităţile dedicate proiectului Eco-Şcoala. În acest sens, la sfârşitul lunii octombrie, elevii clasei a XI-a Matematică Informatică, îndrumaţi de doamnele profesoare Delia Duma şi Ioana Hudea, au desfăşurat o „activitate verde” în curtea unităţii noastre de învăţământ, prin plantarea mai multor puieţi.

Liceul nostru a răspuns astfel invitaţiei Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie, care a îndemnat liceele şi şcolile generale să planteze copăcei de Ziua Verde a Eco-Şcolilor din România. Această zi a fost sărbătorită pe 29 octombrie la ora 12 şi a urmărit între altele conştientizarea de către elevi a importanţei implicării directe în dezvoltarea spaţiilor verzi de care avem atâta nevoie.

Ziua Verde a Eco-Şcolilor din România constituie încă o dovadă a faptului că liceul „Axente Sever” rămâne o şcoală Eco, dedicată activităţilor de ecologizare desfăşurate la nivelul judeţului Sibiu. Am adăugat câteva imagini de la plantarea puieţilor în spaţiul verde al liceului nostru.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu
Sari la conținut