Mediașul are o calificată la Concursul de chimie „Lazăr Edeleanu”

Se numește Cătălina Părău și este elevă în clasa a X-a Științele Naturii intensiv Engleză la Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș. În afara pasiunii pentru științele naturii în general și pentru chimie în mod deosebit, Cătălina este o artistă în devenire, având la activ numeroase picturi în ulei pe pânză, și un blog dedicat artei (Catalina Parau Art).

Începutul anului 2024 i-a adus Cătălinei ocazia de a-și pune în evidență abilitățile din domeniul chimiei. Duminică 3 martie 2024 axentista noastră a participat la etapa județeană a Concursului Național de chimie „Lazăr Edeleanu”, dedicat elevilor claselor de gimnaziu și liceu, etapă găzduită de liceul medieșean. La capătul a 2 ore de concurs, Cătălina a realizat punctajul de calificare pentru etapa națională a acestei competiții. Eleva axentistă va reprezenta la nivel liceal județul Sibiu la faza națională a concursului „Lazăr Edeleanu” alături de un elev de la Colegiul Național Octavian Goga din Sibiu.

O felicităm pe Cătălina pentru modul armonios în care îmbină pasiunile din viața ei (chimia și arta) și-i dorim mult succes la etapa națională a Concursului Național de chimie „Lazăr Edeleanu”, care va avea loc pe 12 mai 2024 la Brașov. Concursul poartă numele focșeneanului Lazăr Edeleanu, descoperitorul amfetaminei și deținătorul a peste 200 de brevete de invenții. Prin această competiție se urmărește între altele formarea și dezvoltarea competențelor specifice chimiei în rândul școlarilor pasionați de acest domeniu și atragerea cât mai multor elevi către studiul și aprofundarea științei care studiază alcătuirea, proprietățile și transformările substanțelor din natură.

 Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Liceul Axente, gazda concursurilor școlare județene de fizică și chimie

Vacanța de schi a ajuns la final la nivelul județului Sibiu iar de luni 4 martie 2024 elevii revin la cursuri. „Reacomodarea” cu cerințele școlare a început ceva mai repede pentru elevii calificați la olimpiada județeană de fizică. Aceasta s-a desfășurat sâmbătă 2 martie la Liceul Teoretic „Axente Sever” pentru zona de nord a județului, respectiv la Liceul Teoretic „C. Noica” din Sibiu.
La unitatea noastră de învățământ timp de 3 ore elevii calificați atât la nivel gimnazial cât și la nivel liceal s-au întrebuințat serios pentru rezolvarea subiectelor olimpiadei de fizică. Cei mai merituoși dintre aceștia se vor califica la etapa națională, care se va desfășura în ultima parte a lunii aprilie la Brașov.
De asemenea duminică 3 martie tot la liceul nostru s-a desfășurat etapa județeană a concursului de chimie „Lazăr Edeleanu”, dedicat elevilor claselor de gimnaziu (a VII-a și a VIII-a) și liceu (a IX-a și a X-a). Concursul poartă numele focșeneanului Lazăr Edeleanu, descoperitorul amfetaminei și deținătorul a peste 200 de brevete de invenții. Prin această competiție se urmărește între altele formarea și dezvoltarea competențelor specifice chimiei în rândul școlarilor pasionați de acest domeniu și atragerea cât mai multor elevi către studiul și aprofundarea științei care studiază alcătuirea, proprietățile și transformările substanțelor din natură.
Cursurile modulului al IV-lea se reiau luni 4 martie, atunci când pentru elevii clasei a XII-a debutează și simularea examenului național de Bacalaureat (4-7 martie). Lucrările scrise vor fi scanate în prezența elevilor și încărcate pe o platformă de corectare, iar evaluarea lucrărilor se va realiza în mod digitalizat.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Axentiștii reprezintă județul Sibiu la tenis de masă

În ultimii ani, elevii Liceului Teoretic „Axente Sever” au dominat autoritar Olimpiada Națională a Sportului Școlar la tenis de masă. Nume unor absolvente precum Cristina Corburean, sau Andreea Dragoman, ultima calificată recent la Jocurile Olimpice de la Paris, au pornit tocmai de al aceste competiții școlare și au continuat la nivelul echipei de club a Mediașului.

„Tradiția” s-a păstrat și în acest an, cu ocazia fazei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, desfășurată vineri 23 februarie 2024 la sala Romgaz. Reprezentanții unității noastre de învățământ au fost toți din clasa a XI-a. Ne referim aici la Cristian Cândea din clasa de Matematică-Informatică, intensiv informatică, la Gabriela Herciu din clasa de Științele Naturii și la Beatrice Hila de la Filologie, intensiv engleză. Axentiștii n-au avut rivali în acest domeniu și s-au impus clar la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Astfel Cristian Cîndea și Gabriela Herciu s-au impus la categoriile lor și au devenit reprezentanții județului Sibiu la faza națională a acestei competiții. Pe poziția secundă la feminin a urcat și Beatrice Hila.

Axentiștii noștri au repetat performanța reușită anul trecut de Andrei Pînzar și de Mădălina Moga, absolvenți ai liceului nostru, șis-au calificat la etapa națională, care va avea loc la Arad în perioada 4-7 aprilie. Îi felicităm și le dorim să confirme și la nivel național talentul și buna pregătire pe care le demonstrează atât la competițiile școlare cât și la echipa de club.

Prof. Schiau Constantin

 

 

 

 

 

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

Alexandra Hudea, premiată de Federația Română de Atletism pentru rezultatele obținute în 2023

Sâmbătă, 17 februarie 2024, a debutat la București etapa finală a Campionatului Național de sală, seniori și tineret U23. Evenimentul a fost găzduit de Sala de atletism Ioan Sőtér din capitală, iar în deschiderea acestuia a avut loc o festivitate de premiere a celor mai importante rezultate obținute de atleții români pe parcursul anului 2023.

Una dintre sportivele premiate de federație cu acest prilej a fost Alexandra Hudea din clasa a XI-a Științe Sociale. Sportiva de aur a Mediașului a fost evidențiată prin medalia de bronz obținută pentru România la proba de 3000 de metri din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE). Premierea Alexandrei și a antrenorului acesteia, Vasile Ibășfălean a fost realizată de Maricica Puică, atletă medaliată în urmă cu 4 decenii la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles.

O felicităm pe Alexandra Hudea și pe antrenorul ei Vasile Ibășfălean pentru performanțele obținute în anul 2023 și le dorim să mențină ridicată ștacheta atletismului medieșean și în 2024

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu

„Biblioteca, subiect inepuizabil” – tema Zilei Naționale a Lecturii la Licweul Teoretic „Axente Sever”

Ziua de 15 februarie 2024 este sărbătorită anual ca Ziua Națională a Lecturii. Un asemenea eveniment nu putea trece neobservat printre elevii și cadrele didactice ale Liceului Teoretic „Axente Sever”. Această zi a fost aleasă deoarece reprezintă ziua de naștere a două mari personalități ale României: Titu Maiorescu și Spiru Haret.

Cele 24 de clase ale liceului nostru au desfășurat ample activități de lectură din domenii variate, de la beletristică la literatură de specialitate, atât în limba română cât și în limbile engleză și franceză. La clasa a IX-a Filologie 1, în prezența doamnei diriginte Aura Lăpădat și a consilierului școlar Dan Onea, tema abordată cu ocazia Zilei Lecturii s-a intitulat „Biblioteca – subiect inepuizabil”, în vreme ce elevii clasei a XI-a Științe Sociale au dat viață acestei teme, lecturând pasaje de cărți în biblioteca instituției noastre de învățământ.

În condițiile în care în țara noastră doar un român din 10 cumpără anual o carte, rolul școlii devine esențial în a cultiva lectura ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial. Lectura construiește legături profunde și statornice în mințile tuturor, fie copii sau adulți.

Ziua Națională a Lecturii a fost instituită în țara noastră la sfârșitul anului 2021 și a fost sărbătorită pentru prima dată în 2022.

Prof. Schiau Constantin

Publicat în Noutati | Lăsaţi un comentariu
Sari la conținut