A doua zi de Școala Altfel la LTAS

După ce luni 15 aprilie 2019 liceul nostru a desfășurat tradiționala acțiune ”Licean pentru o zi” dedicată elevilor claselor a VIII-a din municipiul Mediaș și din imprejurimi, a doua zi a Săptămânii Altfel a adus alte activități deosebite pentru axentiști.

Clasele a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză, Științe Sociale și Instructor Sportiv au participat la un Curs de acordare a primului ajutor, desfășurat în Corpul E al liceului medieșean. Elevii au aflat astfel care sunt procedurile prin care se poate acorda primul ajutor unei persoane in cazul unui stop cardiac sau a altor situații în care viața cuiva este în pericol.

Alte clase ale liceului nostru au luat contact cu o altă instituție care intervine pentru protecția cetățenilor și a bunurilor acestora, respectiv pompierii. În acest sens elevii claselor a IX-a Științe Sociale și a X-a Științele Naturii s-au deplasat la Detașamentul de Pompieri Mediaș, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Acest Inspectorat are în subordine Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, sau SMURD. Cu acest prilej axentiștii au luat contact cu dotarea tehnică a Detașamentului de Pompieri și a SMURD, respectiv mașini de stingere a incendiilor, utilaje de descarcerare și de intervenție in caz de calamități. Nu au lipsit demonstrații ale SMURD-ului, cu participarea liceenilor axentiști, in condițiile în care avem numeroși elevi care participă ca voluntari la intervențiile SMURD și ale Serviciului de Ambulanță.

Nu în ultimul rând o altă clasă axentistă s-a deplasat la Alba Iulia pentru Săptămâna Porților Deschise, organizată de Universitatea 1 Decembrie 1918. Este vorba de clasa a X-a Filologie intensiv Engleză, care a participat între altele, la un Atelier de Consiliere Vocațională dedicat elevilor din invățământul liceal. Timp de o oră elevele de la filologie au completat chestionare de autocunoaștere și au răspuns provocărilor profesorului universitar Larisa Dragolea, care le-a indemnat cum să-și stabilească prioritățile în luarea deciziilor fundamentale pentru viitorul lor. Activitatea a fost urmată de un tur al Universității 1 Decembrie și de vizitarea cetății Alba Carolina.

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>