Axentiștii, din nou in top la tenis de masa

Ediția 2022-2023 a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar a inceput joi 24 noiembrie 2022 cu tenisul de masă. Acest sport are numeroși practicanți în rândul elevilor Liceului Teoretic „Axente Sever”, dovada fiind faptul că la masculin toți cei care s-au clasat pe podium au fost axentiști, iar la feminin trei sportive dintre cele 4 participante fiind eleve ale unității noastre de învățământ.

Participanții la faza municipală a ONSȘ la tenis de masă au în comun faptul că sunt legitimați la CSM Mediaș, iar această etapă a competiției a fost găzduită de sala lor tradițională de antrenament, situată pe strada Gravorilor.

La capătul unor partide viu disputate, Cristian Cîndea din clasa a X-a Matematică Informatică și Andrei Pînzar din clasa a XII-a Instructor Sportiv s-au clasat pe primele două poziții care duc spre faza județeană a ONSȘ. La feminin s-a calificat Mădălina Moga din clasa a XII-a Științele Naturii intensiv Engleză, care va reprezenta liceul nostru la nivel județean.

Îi felicităm pe sportivii axentiști care au participat la competiție și pe cei calificați mai departe, și le dorim să continue tradiția tenisului de masă la nivelul LTAS. Etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la tenis de masă se va desfășura in cursul lunii martie a anului 2023.

 

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>