Concurenți, prezentatori și voluntari ai LTAS pe scena festivalului „Vis Muzical”

Sala Traube a găzduit vineri 15 martie 2024 o nouă ediție a concursului județean de muzică-vocal instrumentală „Vis Muzical”. Evenimentul, ajuns la a 7-a ediție, a fost organizat de Clubul Copiilor Mediaș în colaborare cu Primăria Municipiului Mediaș și Asociația Domy Star Music Sibiu.

Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș a avut un grup numeros de eleve participante la această ediție, care și-au adus din plin contribuția la buna organizare și desfășurare a evenimentului. Gazdele publicului medieșean prezent în număr mare la Sala Traube au fost Iulia Sandu și Iulia Muntean, președintele și respectiv vicepreședintele Consiliului Elevilor de la liceul nostru. Acestea i-au prezentat pe rând pe cei 75 de concurenți la secțiunile de pian și muzică ușoară.

Între cei 75 de elevi care au urcat pe scena concursului „Vis Muzical” la secțiunea de muzică ușoară s-au aflat și 3 eleve ale unității noastre de învățământ. Este vorba de Teodora Cozan din clasa a X-a Filologie, care a obținut mențiune din partea juriului, de Rebeca Sălcudean din clasa a X-a Instructor Sportiv, care a obținut premiul al III-lea și nu în ultimul rând de Alicia Simplăcean tot din clasa a X-a Filologie, câștigătoarea premiului I la aceeași secțiune de muzică ușoară.

Concursul „Vis Muzical” a beneficiat și de un grup consistent de voluntare axentiste, care și-au desfășurat activitatea în culisele Sălii Traube. Ne referim aici la Oana Berghean și Mara Roșu din clasa a X-a Filologie, intensiv engleză, care s-au aflat la intrare, consemnând prezența concurenților, alături de Delia Zaharie și Karina Langa din clasa a XI-a Filologie, intensiv engleză, care au facilitat urcarea pe scenă a celor 75 de participanți. Lor li se adaugă Cristina Ciorogar și Rahela Dumitru din clasa a IX-a Științele Naturii, care au ușurat misiunea Iuliei Sandu și Iuliei Muntean din clasa a X-a Științele Naturii intensiv Engleză, prezentatoarele concursului „Vis Muzical”.

Ediția a VII-a a acestui concurs s-a adresat elevilor din judeţul Sibiu cu vârsta cuprinsă între 6 si 19 ani și s-a desfășurat pe 2 secțiuni: pian individual și muzică ușoară (individual și duet).

Prof. Schiau Constantin

Acest articol a post publicat în Noutati. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>